PE SCURT DE LA IPJ ALBA
Ordin de protecție provizoriu
Polițiștii din Ocna Mureș au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi amenințat și agresat soția. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, pentru violență în familie și amenințare.
La data de 14 iulie 2021, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie din oraș, cu privire la faptul că a fost amenințată, cu moartea, de către soțul său, cu care se află în divorț.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la începutul lunii iulie, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, din Ocna Mureș, și-ar fi agresat soția, iar ulterior ar fi amenințat-o cu moartea și cu acte de violență.
Față de acesta, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie și amenințare, iar în urma aplicării formularului de evaluare a riscului și interpretării răspunsurilor date de victimă, față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție, pe o perioada de 5 zile.
Infracțiuni rutiere
La data de 14 iulie 2021, în jurul orei 13.30, polițiștii din Teiuș, în timp ce acționau împreună cu polițiștii locali din Teiuș, au depistat un bărbat de 34 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un moped, pe strada Clujului din oraș, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Față de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 15 iulie 2021, în jurul orei 04.20, polițiștii din Ocna Mureș au intervenit, pe raza localității Cisteiu de Mureș, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Un tânăr de 17 ani, din localitatea Micoșlaca, în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard. În urma coliziunii, nu au rezultat victime omenești.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Accidente rutiere
La data de 14 iulie 2021, în jurul orei 06.50, pe raza comunei Cricău, un bărbat, de 51 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Ighiu – Cricău, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Cricău.
În urma accidentului, cei doi conducători auto au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Amplasarea radarelor la data de 16.07.2021
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac