Pentru o călătorie în siguranţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, face următoarele recomandări:
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor, când partea carosabilă este umedă sau acoperită cu polei, zăpadă, gheaţă sau mâzgă.
– Nu vă angajați în depășirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.
– Informați-vă cu privire la condițiile meteo și tronsoanele de drum pe care le veți parcurge. Echipaţi-vă maşina corespunzător!
– Păstraţi o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul care circulă în faţă! Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă!
– Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.