PENTRU UN PASTE FARA PRODUSE ALTERATE SAU FALSIFICATE!

9 aprilie 2014 13:500 comments

Poliţiştii judeţului Alba au constatat, în primele 8 zile, 121 de infracţiuni,

dintre care 24 de evaziune fiscală şi au aplicat 2941 sancţiuni contravenţionale, în

valoare de 634.878 lei, în cadrul acţiunilor desfăşurate

În perioada 01-19.04.2014, la nivelul întregii ţări au loc acţiuni preventiv-
reactive, în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe perioada

premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Catolic şi Ortodox.

În perioada 01 aprilie – 08 aprilie a.c., efective de poliţie aparţinând

structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră, poliţie

transporturi au acţionat pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a

celor comise prin violenţă, a celor la regimul circulaţiei rutiere, a furturilor, dar şi

pentru revenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale.

În cele 8 zile au fost verificaţi 623 agenţi economici şi oprite în vederea

efectuării de controale, 2809 mijloace de transport. În urma acestor controale au

fost constatate 121 de infracţiuni, dintre acestea 24 fiind de evaziune fiscală.

Totodată au fost aplicate 2941 sancţiuni contravenţionale, din care 2424

sunt la regimul circulaţiei rutiere, 233 pentru încălcarea normelor de convieţuire

socială, a ordinii şi liniştii publice, 173 la Legea 12/1990-republicată, restul

constituind alte abateri de la normele legale în vigoare. Valoarea contravenţiilor

aplicate se ridică la suma de 634.878 lei.

De asemenea, în urma controalelor efectuate, poliţiştii au confiscat produse

şi băuturi în valoare de 37.054 lei.

Acţiunile poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în

cadrul acestui plan, vor continua şi în perioada următoareM80

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com