Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune
Polițiștii din Alba au făcut 5 percheziții pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapte de înșelăciune de către 3 persoane din județul Mureș. Aceștia au achiziționat mai multe utilaje agricole de la o asociație din județul Alba și au simulat efectuarea plății. La percheziții au fost găsite și țigări de contrabandă, o armă deținută ilegal și însemnate sume de bani.
La data de 12 august 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud au efectuat ieri, 12 august 2019, 5 percheziții domiciliare, în județul Mureș (una în municipiul Târgu Mureș și 4 în localități rurale din apropierea municipiului), la domiciliile și locațiile aparținând unor persoane bănuite de înșelăciune, tăinuire și complicitate la înșelăciune.
Din cercetări a rezultat că, la data de 24 iunie 2019, una dintre persoanele vizate de anchetă, un bărbat de 24 de ani, din județul Mureș, folosindu-se de calitatea mincinoasă de administrator al unei societăți comerciale, ar fi negociat cumpărarea unor utilaje agricole, în valoare de 65.174 lei, cu reprezentantul unei asociații agricole din județul Alba.
Cu toate că societatea comercială pe care a pretins că o reprezintă era în insolvență, bărbatul i-ar fi prezentat vânzătorului un ordin de plată on-line, determinându-l să-i predea utilajele agricole (un tractor, un plug și un disc).
Totodată, polițiștii au stabilit că, în activitatea sa infracțională, bărbatul ar fi fost sprijinit de alți doi bărbați din județul Mureș.
Cu ocazia cercetărilor efectuate anterior momentului perchezițiilor, polițiștii au reușit să identifice și să indisponibilizeze tractorul și plugul, iar în cadrul perchezițiilor efectuate ieri a fost identificat și recuperat discul agricol.
De asemenea, de la două dintre locuințele percheziționate, polițiștii au ridicat 3.200 de țigarete provenite din contrabandă și o armă cu aer comprimat, deținută în mod ilegal.
Au fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor, suma de 3.830 euro, 10 lire sterline, 10 leva bulgărești și 2.200 de lei.
Față de bărbatul, în vârstă de 24 de ani, care a reușit să-l inducă în eroare pe vânzătorul utilajelor agricole, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca în cursul zilei de azi, 13 august, să-l prezinte în fața magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.
La percheziții au participat și polițiștii Serviciului Pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.