Peste 191 milioane euro disponibili pentru împăduriri şi irigaţii
Din 3 septembrie 2012, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte cereri de finanţare pentru proiectele de împăduriri, dar şi pentru irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare.
În perioada 3 septembrie – 15 octombrie, cei interesaţi de a depune proiecte pentru irigaţii şi alte îmbunătăţiri funciare o pot face accesând Măsura 125 – submăsura a, componenta 1: „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare”.
Fondurile nerambursabile disponibile în perioada 3 septembrie – 15 octombrie 2012, pentru investiţiile aferente acestei componente, vor fi de 60.000.000 de euro.
Fondurile nerambursabile pot fi solicitate pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii.
În cazul Măsurii 125, componenta 1: „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare”, depunerea cererilor de finanţare aferente se va face după acelaşi program, însă termenul limită de primire a cererilor de proiecte pentru această sesiune este luni, 15 octombrie 2012, ora 12.
În perioada 3 – 28 septembrie 2012, cei interesaţi de împădurirea terenurilor agricole vor avea la dispoziţie 131.886.127,19 euro, prin Măsura 221: „Prima împădurire a terenurilor agricole”.
Implementarea Măsurii 221 are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural, prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire. Concret, cu sprijinul acestei Măsuri, se poate finanţa realizarea de perdele forestiere sau plantaţii de arboret.
Prima împădurire a terenurilor agricole este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau creşterea biodiversităţii.
Prin această Măsură, se pot acorda 3 tipuri de plăţi: o primă pentru lucrările de înfiinţare, o primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere şi o primă compensatorie fixă anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei.
Pentru Măsura 221, proiectele vor putea fi depuse la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), zilnic între orele 9 şi 14, ultima zi pentru depunere fiind vineri, 28 septembrie 2012, ora 12.
Pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile, solicitanţii de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidurilor Solicitantului, aferente Măsurilor 221, 312 şi 125, disponibile gratuit la sediul Agenţiei, la Oficiile Judeţene (OJPDRP), precum şi la Centrele Regionale (CRPDRP) ale APDRP din ţară. De asemenea, aceste ghiduri pot fi descărcate şi de pe pagina oficială de internet, a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.apdrp.ro
Sorin Poparadu