Petrecăreţi din Cugir şi Blaj amendaţi de jandarmi

22 iulie 2013 09:321 comment

jandarmi-amenda1Jandarmeria Alba atrage atenţia că petrecerile cu caracter privat pot atrage răspunderea contravenţională a organizatorilor. La sfârşitul săptămânii trecute, trei persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 600 de lei.
Un botez organizat în oraşul Cugir a necesitat duminică, 21 iulie, intervenţia unui echipaj de jandarmerie. Prezenţa jandarmilor a fost solicitată la ora 02.00 de vecini, care nu au mai suportat ţipetele petrecăreţilor şi muzica dată la maxim. Forţele de ordine au intervenit prompt şi au restabilit liniştea. Bunicul celui botezat, Ion V. în vârstă de 47 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris.
Luni, 22 iulie, în urma unui chef prelungit, alt cetăţean din Cugir a fost sancţionat de jandarmi. Fapta a fost semnalată în jurul orei 04.00 prin apel la 112, iar vinovatul – Andrei D., în vârstă de 28 de ani – a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 400 de lei.
Jandarmii din Blaj au avut de gestionat o situaţie similară, luni 22 iulie, la ora 00.45, oră la care petrecerea organizată de Iuliana L. (28 de ani) pentru a-şi sărbători ziua de naştere nu a mai fost tolerată de vecini. Jandarmii au intervenit prompt, au restabilit liniştea, iar sărbătorita a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200 de lei.
„Pentru prevenirea acestor fapte reamintim cetăţenilor că fapta de tulburare a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larmă se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 lei. De asemenea, atragem atenţia că organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în mediul urban, în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei.2 au declarat reprezentanţii Jandarmeriei Alba.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com