PNL ALBA MERGE MAI DEPARTE!

27 mai 2014 07:510 comments

Alegerile din 25 mai au reprezentat un important test electoral pentru Partidul Național Liberal,

atât la nivel național, cât și la nivelul județului Alba.

PNL Alba dorește să mulțumească celor care au fost la vot în 25 mai și și-au exprimat opțiunea

pentru ca România să aibă reprezentanți în Parlamentul European, reprezentanți care să-i promoveze și

să-i apere cu adevărat interesele. De asemenea, faptul că PNL Alba a obținut un rezultat peste media pe

țară a partidului dovedește că liberalii din Alba și-au făcut și de această dată datoria.

Rezultatul alegerilor, dincolo de procentele efective, ne-a arătat că există, din păcate, o masă mare

de alegători care nu au fost determinați să meargă și să-și exprime opțiunile electorale. De asemenea, s-
a demonstrat că în județul Alba opțiunile electoratului s-au îndreptat mai degrabă împotriva stângii, ceea

ce dovedește faptul că în viitor, atât la nivel județean, cât și la nivel național, o colaborare a grupărilor

politice de dreapta (sau poate chiar o fuziune a unora dintre ele) va reprezenta o contrapondere puternică

la o stângă reprezentată în special de un partid (PSD) care, din păcate pentru democrația românească,

dovedește că are tendințe totalitare de partid-stat. Din acest punct de vedere, PNL Alba se pronunță pentru

unificarea dreptei, considerând că acest fapt poate fi o soluție reală pentru viitor.

Se poate, de asemenea, spune că absenteismul și voturile oferite unor partide mici, au înseamnat

un ajutor pentru PSD. De aceea este important ca la viitoarele alegeri românii să meargă în număr cât

mai mare la vot. „Statul acasă” ajută un partid cu tendințe totalitare să „baronizeze” România în interes

propriu și să o sufoce.

PNL Alba consideră că este necesară o echilibrare a scenei politice, iar modelul partidului-stat

trebuie să fie eliminat. Noi, liberalii, nu ne-am ascuns niciodată de români în spatele altor formațiuni

sau a altor sigle și ne-am asumat toate deciziile, fie la nivel național, fie la nivel județean. Din păcate

pentru județ, în Alba rezultatul alegerilor europarlamentare a fost unul politic, nu a contat faptul că

Partidul Național Liberal a fost singurul partid care a avut pe liste un candidat cu șanse reale de a ajunge

europarlamentar.

Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat în campanie, o campanie pe care

PNL Alba a dus-o într-un mod civilizat. Față de toți aceștia avem o datorie și, în condițiile în care, de

obicei, scorul PNL la alegerile europarlamentare a fost mai mic decât la alte tipuri de alegeri, dorim ca să

ne achităm de această datorie în toamna acestui an. De asemenea, avem o datorie față de români – datoria

de a veghea continuu ca țara să nu ajungă să fie condusă de un singur partid, un partid-stat. Partidul

Național Liberal își va respecta în continuare principiile și demnitatea și nu va face trocuri politice care să

afecteze interesul național sau democrația românească.timthumb

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com