POLITIA IN ACTIUNE

6 august 2018 20:090 comments

Acţiune cu efective suplimentare, la Aiud

 

IPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în municipiul Aiud şi pe raza de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală Aiud.  Au fost constatate 4 infracţiuni, identificate 6 persoane bănuite de comiterea de fapte penale şi au fost aplicate 62 de amenzi, în valoare de peste 26.000 de lei.

 

La data de 2 august 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Serviciul de Ordine Publică, împreună cu Poliţia Municipiului Aiud şi Secţia 3 Poliţie Rurală Aiud, au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Aiud precum şi în localităţile rurale arondate, ce a avut ca scop creşterea siguranţei publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere. 

 

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică şi cei de la Aiud au fost sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Rutier, de cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice precum şi de jandarmi.

 

Cu ocazia acestei acţiuni au fost legitimate 111 persoane, controlate 104  autovehicule, testate cu aparatul etilotest 75 de persoane şi verificate 11 obiective asigurate cu pază.

 

Au fost constatate 4 infracțiuni şi 62 de abateri de natură contravențională, sancţionate cu amenzi în valoare de 26.705 lei.

 

Dintre contravenţiile constatate, 52 au fost la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la Legea 12/1990 privind comerţul, 6 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică, iar restul la alte acte normative.

 

De asemenea, poliţiştii au identificat 6 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, în cauze cu autor neidentificat şi au confiscat bunuri în valoare de 600 de lei.

 

Exemple:

Poliţiştii Postului de Poliţie Stremţ l-au identificat pe un tânăr de 22 de ani, din comună, ca persoană bănuită de comiterea a două furturi din locuinţe de pe raza localităţii Stremţ.

 

Se pare că, în nopţile de 18/19 şi 21/22 iulie 2018, tânărul ar fi pătruns, prin efracţie, în două case şi ar fi sustras bani, bijuterii, un telefon şi alte bunuri, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.  

 

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80% şi restituit păgubiţilor.

 

Faţă de tânărul bănuit de comiterea faptelor, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracționale.

 

Poliţiştii de investigaţii criminale din Aiud îi cercetează, pentru furt, pe doi bărbaţi din Republica Moldova, ce locuiesc temporar pe raza municipiului Aiud.

 

Se pare că la data de 27 iulie 2018, cei doi bărbaţi, de 36 şi 44 de ani, ar fi pătruns în locuinţa unui cetăţean din Aiud şi ar fi sustras o maşină de spălat, în valoare de 500 de lei.

 

Faţă de cei doi bărbaţi, bănuiţi de comiterea faptelor, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

Poliţiştii de investigaţii criminale din Aiud l-au identificat pe un tânăr de 28 de ani, din municipiul Aiud, ca persoană bănuită de comiterea unui furt dintr-o locuinţă de pe raza municipiului.

 

Se pare că, în data de 17 ianuarie 2018, tânărul ar fi pătruns, prin efracţie, într-o casă şi ar fi sustras mai multe bijuterii, în valoare de peste 2.000 de lei.

 

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei păgubite.

 

Faţă de persoana bănuită de comiterea faptei, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracționale.

 

Poliţiştii de investigaţii criminale din Aiud l-au identificat pe un bărbat de 45 de ani, din municipiul Aiud, ca persoană bănuită de comiterea unui furt dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Aiud.

 

Se pare că, în data de 15 iunie 2018, tânărul ar fi sustras mai multe obiecte vestimentare, în valoare de 300 de lei, din incinta unui magazin.

 

Este cercetat pentru furt.

 

Tot în cadrul acţiunii de ieri, 2 august, poliţiştii de investigaţii criminale din Aiud l-au identificat pe un tânăr de 26 de ani, din judeţul Ialomiţa, ca persoană bănuită de comiterea unei fapte de înşelăciune.

 

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în data de 21 iunie 2018, i-ar fi solicitat angajatei unei staţii de carburanţi din Aiud, schimbarea unei sume de bani, împrejurare în care ar fi reuşit să o înşele cu suma de 300 de lei.    

 

Tot poliţiştii de investigaţii criminale au reușit identificarea, cu operativitate, a doi tineri de 20 şi 21 de ani, din municipiul Aiud, ca bănuiţi de distrugerea florilor ornamentale amplasate de municipalitate pe podul ce face legătura între străzile Cuza Vodă şi Ion Creangă.

 

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în noaptea de 31.07/01.08.2018, au vandalizat jardinierele cu flori şi le-au aruncat în pârâul Valea Aiudului.

 

Pe numele lor au fost întocmite dosare penale, pentru distrugere.

 

Minor cercetat pentru furt

 

 

Poliţiştii de investigaţii criminale din Sebeş l-au identificat pe un tânăr de 14 ani, din municipiul Sebeş, ca persoană bănuită de comiterea unui furt dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Sebeş.

 

Se pare că, în data de 16 mai 2018, tânărul ar fi pătruns, prin efracţie, într-o societate comercială din Sebeş şi ar fi sustras ţigări în valoare de 200 de lei.

 

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

 

Faţă de tânărul bănuit de comiterea faptei, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracționale.

 

 

Minor cercetat pentru furt şi conducere fără permis

 

La data de 03 august 2018, în jurul orei 01.30, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, în timp ce acţionau pe B-dul Transilvaniei din municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în Polonia.

 

Conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea autoturismului, iar, în cele din urmă, autoturismul a fost oprit pe B-dul Republici din Alba Iulia.

 

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că la volanul acestuia era un minor în vârstă de 14 ani, din Alba Iulia, care ar fi sustras autoturismul familiei pentru a-l conduce pe străzile din municipiu.

 

Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt şi conducere fără permis.

 

Amplasarea radarelor în perioada 04 – 06 august 2018

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac    

        

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com