POLITIA VEGHEAZA!

18 aprilie 2014 20:590 comments

În perioada 1- 19 aprilie a.c., poliţiştii din Alba acţionează cu efective

mărite, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite,

combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor comise prin violenţă, a

furturilor şi a infracţionalităţii stradale dar şi pentru prevenirea accidentelor

rutiere şi depistarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă normele legale

privind circulaţia pe drumurile publice.

Controalele efectuate ieri, 17 aprilie a.c., de structurile de investigare a

fraudelor, investigaţii criminale, ordine publică, poliţie rutieră, transporturi şi

acţiuni speciale s-au concretizat în constatarea a 18 infracţiuni, dintre care 5 de

evaziune fiscală.

Au fost aplicate 255 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de

36.700 lei, cele mai multe (222) pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe

drumurile publice.

Tot în cursul zilei de ieri au fost verificaţi 29 de agenţi economici şi 340 de

mijloace de transport şi au fost confiscate bunuri în valoare de 3.180 lei.

Din 1 aprilie a.c., dată la care a debutat acţiunea premergătoare Sărbătorilor

Pascale, polițiștii din Alba au verificat 1.134 agenţi economici şi peste 5.800

mijloace de transport şi au constatat 214 infracţiuni, din care 46 de evaziune

fiscală. A fost confiscate bunuri în valoare de 65.929 lei, şi au fost aplicate 5.587

sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.214.783 lei.

Acţiunile poliţiştilor din Alba vor continua până în data de 19 aprilie

inclusiv.10_0

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com