Pot fi pariurile considerate un sport?

6 iunie 2023 13:590 comments

O dilemă care abia ce a început să fie alimentată în mintea celor care accesează platformele de casino online: pariurile sunt un sport sau doar un simplu joc? Cert este că indiferent de cum este privită această activitate, la finalul zilei solicită mintea, energia, atenția, cunoștințele dar mai ales bugetul unui participant așa că este nevoie de ceva mai mult pentru a-i da o simplă definiție. Cât mai la îndemână ar fi să spunem că sportul este o competiție în care se “întrec” capacitățile unor indivizi, cu reguli clar stabilite pentru a se stabili un câștigător la final, totul pentru distracție și câștiguri  – fie că este vorba despre competiții fizice, fie despre cele unde mintea are rolul principal pentru partajare.

Deci, unde se încadrează gamblingul? Cei mai mulți dintre cei care cunosc industria și activează în ea spun, fără mari dubii, că pariul nu reprezintă un sport, iar asta din considerente cât se poate de evidente, mai mult sau mai puțin. Sigur, și aici poate fi vorba despre “favoruri” similare precum bonus aniversar casino, dar în principiu similaritățile se opresc destul de repede. Însă, indiferent de cum și unde se fac pariurile, acestea au un farmec uimitor și pompează adrenalină cu la fel de multă viteză. Așadar, la fel ca la orice alt sport și să faci pariuri și să aștepți să vezi rezultatul final este la fel de captivant și solicită pasiunea, dedicarea.

Pariurile ca și sport

Foarte mulți dintre cei care aleg să aibă un cont pe platformele de pariuri online sunt de părere că există o delimitare clară între pariuri și sport, începând cu faptul că cele din urmă presupun activități fizice, însă aici perspectivele se pot dovedi destul de limitate. Spre exemplu, Comitetul Internațional Olimpic clasifică și șahul drept un sport, așa că rigorile par a începe dar nu au și o linie clară. Și așa ajungem la concluzia – poate forțată din perspectiva unora – că există competiții unde abilitatea intelectuală poate fi mai importantă decât cea atletică.

Astfel, ar fi drept să considerăm și pariurile un sport, în baza acestui considerent, având în vedere că aici este necesară aplicarea unor cunoștințe temeinice, cât pentru a avea habar ce faci pentru a câștiga. Că este vorba despre a cunoaște istoricul unei echipe, despre a studia șansele de câștig, despre a analiza cotele și alte detalii care să te ducă spre un rezultat favorabil, vorbim despre opțiuni care nu înseamnă doar detalii subiective. Iar la fel ca la orice alt sport, pariurile implică și riscul de pierdere, ținând cont că nu pot ști nicicum care vor fi concluziile acestuia.

Când un joc de cazino nu poate fi considerat sport     

Majoritatea jocurilor de la pariuri – cum este ruleta sau loteria – nu implică niciun fel de strategie sau vreo capacitate suplimentară de gândire, de analiză, de interpretare. Aici totul ține de șansă, de noroc, căci nu prea poți influența în niciun fel ce și cum se va termina. Iar aici se face o delimitare evidentă: jocurile care au la bază conceptul de noroc și unde se fac pariuri au reguli clare, dar nici nu se poate discuta despre sport, având în vedere că nu este necesară niciun fel de competiție sau vreo capacitate suplimentară.

În plus, foarte multe dintre acestea nici nu se joacă împotriva casei, ceea ce ar face lucrurile puțin incorect, iar disciplina, critică în orice sport, s-ar putea să nu fie atât de obligatorie în unele cazuri, poate doar când vine vorba despre control asupra timpului și a finanțelor.

Jocuri de la pariuri care sunt considerate sporturi

Și am completa cu sporturi ale minții, pentru că aici este nevoie de ceva mai mult decât să aștepți să vezi ce se întâmplă, ci chiar să fie nevoie să îți soliciți puțin cunoștințele. Așa cum precizam, multe tipuri de jocuri de noroc sunt pură șansă, dar există unele care au în mod clar și un element de calificare – care înseamnă mai ales îndemânare. Iar aici se înscriu următoarele, cu mențiunea că ar putea fi vorba și despre altele, în funcție de perspectivă:

  • pokerul este singura formă de pariuri care poate fi considerat și sport, cel puțin conform unui dicționar de termeni, mai cu seamă cel de la Oxford. Niciun alt joc de pariuri nu înseamnă să se întreacă persoane una în fața celeilalte. În definitiv, aici vorbim despre faptul că la final cel mai calificat și antrenat jucător vă câștiga, iar totul se începe cu ideea că la început sunt șanse egale. Sigur, există elementul de noroc, dar aici nu este vorba doar despre acest lucru – până și competițiile televizate sunt un succes, tocmai că se promovează ideea de competiție
  • Blackjack este, la fel ca pokerul, un joc al norocului și al atribuțiilor dobândite în timp, cu mențiunea că este nevoie mai mult de primul decât de al doilea. Aici se schimbă puțin lucrurile pentru că joci împotriva unui dealer, nu mai este vorba despre a fi împotriva altcuiva dar în continuare rămâne ideea de concurs, de întrecere, de testare a cunoștințelor, în cazul în care se aplică strategii, care sunt numeroase și complexe. Aici nu este clar dacă poate fi considerat un sport, dar are șanse de “calificare”
  • Craps este un joc cu zaruri, așa că este cam greu să fii favorizat. Doar dacă știi prea bine ce ai de făcut, dacă ai studiat jocul și nu prea mergi doar la ghici. Controversat să-l înscrii ca sport, ar putea fi clasificat astfel dacă ții cont de faptul că jucătorul este cel care aruncă zarul și controlează, cumva, șansele, pentru a influența ce anume pică. S-a scris mult despre cum poți controla aruncarea zarului, dar la fel de mult se discută dacă acesta este un sport sau nu, iar concluziile nu sunt ferme deloc.

Concluzie

Cu toate că lucrurile ar trebui să fie simple, se pare că pe măsură ce această industrie a jocurilor de noroc evoluează și detaliile devin tot mai ramificate și mai ofertante. Ceea ce face ca o clasificare să fie tot mai greoaie, când totul se scrie din mers, se schimbă constant și depinde, până la urmă, de fiecare individ în parte, de cum i se raportează sau de cum decide o casă de pariuri să facă definirea. Indiferent de ce termen îi este atribuit unui pariu să nu uităm că totul ține de distracție și de amuzament, așa cum precizam la început.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com