Prejudiciu de 1.400 de lei produs de doi tineri care au dat spargerea pe şantierul unei case

13 ianuarie 2014 11:511 comment

Doi tineri din Alba sunt principalii suspecti in cazul unei spargerii al unei case aflate in constructie.Politistii estimeaza ca valoarea bunurilor furate depaseste 1.400 lei “În baza datelor obţinute şi a probelor administrate într-un dosar de cercetare în cazul unui furt comis în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 2014, dintr-o casă aflată în construcție, poliţiştii de investigaţii criminale sprijiniţi de poliţiştii de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia au reuşit identificarea lui Adrian C. (21 ani) şi N.A. (14 ani), ambii din municipiul Alba Iulia, ca fiind principalii suspecţi. În sarcina acestora, s-a reținut faptul că au pătruns în imobil și au sustras din interior țeavă de cupru din instalația pentru căldură şi o baterie pentru chiuvetă din inox, cauzând un prejudiciu estimat la 1.400 lei”, au precizat poliţiştii din Alba Iulia.O parte din bunuri au fost valorificate, însă poliţiştii au reuşit recuperarea parţială a acestora în valoare de aproximativ 600 lei şi restituirea lor părţii vătămate.Inspectoratul de Poliţie Alba Iulia a transmis că cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă pedepsită de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. „a, g și i„ din Cod penal, și pentru recuperarea totală a prejudiciului, suspecţii fiind cercetaţi în stare de libertate.

arrest-records

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com