Presa a vizitat 4 obiective realizate din fondurile nerambursabile REGIO

14 noiembrie 2012 17:200 comments

Luni, 12 noiembrie 2012, jurnaliştii din Regiunea Centru au văzut la faţa locului rezultatele a patru proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional în judeţul Mureş. Informaţiile au fost furnizate presei, în cadrul unei întâlniri cu mass-media în sediul Consiliului Judeţean, de preşedintele Ciprian Dobre şi de Simion Creţu, director general ADR Centru, alături de reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi de alţi beneficiari de fonduri REGIO.
Evenimentul a demarat printr-o conferinţă de presă ce a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Mureş, în cadrul căreia reprezentanţii mass media au fost informaţi despre stadiul proiectelor contractate prin Programul Regio în Regiunea Centru şi, în special, despre cele 78 de proiecte contractate în judeţul Mureş, din cele 242 proiecte depuse. Jurnaliştii au fost informaţi şi de faptul că în curând se vor mai contracta încă 5 cereri de finanţare mureşene, ridicând astfel suma nerambursabilă atrasă în acest judeţ la circa 88 milioane euro.
Pentru exemplificarea concretă a impactului proiectelor realizate cu fonduri europene, ADR Centru a organizat vizitarea a patru cereri de finanţare contractate, depuse de către Consiliul Judeţean Mureş, Primăria municipiului Târgu Mureş, de Asociaţia Amicus, precum şi de o societate comercială din municipiul reşedinţă a judeţului. Proiectele vizitate sunt finanţate din bugetul Programul Operaţional Regional, Domeniul major de intervenţie (DMI) 3.1, care vizează investiţiile în infrastructura medicală, DMI 1.1, care susţine finanţarea polului de dezvoltare urbană Târgu Mureş; prin DMI 3.2, care vizează infrastructura serviciilor sociale; precum şi prin DMI 4.1, care sprijină dezvoltarea mediului de afaceri local şi regional. Dintre proiectele vizitate, trei sunt deja finalizate cu succes, în lucru fiind modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean Mureş.
„Deoarece publicul larg şi presa îşi manifestă, în mod justificat, interesul de a vedea evoluţia proiectelor şi modul cum sunt cheltuite fondurile nerambursabile, ne concentrăm atenţia pe prezentarea proiectelor care au ajuns la maturitate şi care au utilizat bani europeni. Acest lucru se vede cel mai bine prin vizita în teren, la faţa locului. Sprijinim astfel media să se documenteze şi să informeze corect cetăţenii asupra impactului socio-economic pe care îl creează aceste proiecte. Oamenii trebuie să afle atât valoarea sprijinului financiar nerambursabil de care beneficiem, dar şi destinaţia acestor resurse. Vorbim de cheltuirea transparentă a fondurilor, de dreptul cetăţenilor de a cunoaşte beneficiile pe care le va obţine comunitatea după implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene. Se poate observa astfel că, în judeţul Mureş, prin cele 83 proiecte contractate, sau care se vor contracta în curând, se vor reabilita infrastructura urbană, cea medicală, precum şi sistemele sociale şi cele destinate sprijinirii afacerilor. Acestea completează investiţiile în realizarea de drumuri, în învăţământ şi în turism, atât din municipiul reşedinţă, cât şi din întregul judeţ. Se lucrează intens şi cetăţenii vor vedea tot mai des efectul favorabil adus de aceste fonduri nerambursabile asupra dezvoltării judeţului şi regiunii”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com