Prezenţe regale la 90 de ani de la Încoronarea regilor Ferdinand şi Maria

15 octombrie 2012 18:071 comment

15 octombrie 2012. Faţă de acum 90 de ani, când vremea a fost bună, acum a fost o zi de toamnă, închisă, destul de rece, cu ameninţarea ploii care nu a venit să strice festivitatea de la Alba Iulia: împlinirea a 90 de ani de la Încoronarea regilor întregitori, Ferdinand şi Maria, în Catedrala Încoronării.
Ora 11.00: gara este deja ocupată de militari şi locuitori. Peste 30 de minute trebuie să ajungă Trenul Regal care îi va aduce pe principesa Margareta (moştenitoarea tronului), principele Radu şi tânărul principe Nicolae. Trenul a sosit nemţeşte, la ora stabilită (11.30) şi tot programul care a urmat, nu a suferit întârzieri sau decalări (deci se poate şi la noi, felicitări organizatorilor de la Consiliul Judeţean Alba, Dan Popescu şi colegii săi, precum şi staff-ul de la Casa Regală).
Suita regală a fost întâmpinată în gara albaiuliană de o fanfară care a cântat Imnul de stat şi Imnul Regal. Înalţii oaspeţi au fost întâmpinaţi de prefectul Dan Coriolan Simedru, primarul Mircea Hava şi Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba. Pe peron însă se aflau numeroşi reprezentanţi ai administraţiei, politicieni, simpatizanţi ai monarhiei, simpli cetăţeni.
După primirea de la gară, suita regală s-a deplasat la Catedrala Încoronării (numită şi Catedrala Reîntregirii) pentru un Te Deum oficiat de arhiepiscopul de Alba Iulia.
Arhiepiscopul Irineu s-a adresat mulţimii la finalul slujbei religioase: „Se împlinesc 90 de ani de la Încoronarea maiestăţilor lor, regile Ferdinand şi regina Maria, prin aceasta consacrându-se de fapt desăvârşirea unităţii noastre naţionale şi a unităţii statale. Astăzi, printr-un Te Deum Laudatus am adus mulţumire Marelui şi Atotputernicului Dumnezeu pentru acest act providenţial din istoria neamului nostru născut, iar nu făcut, creştin. Salutăm cu respect prezenţa în această catedrală regală a alteţelor lor regale: principesa moştenitoare Margareta, principele Radu şi principele Nicolae. Mântuieşte Doamne poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Dumnezeu să-i ocrotească pe români!”
După Te Deum, a urmat o scurtă întâlnire privată cu arhiepiscopul Irineu în sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe.
Printre cei invitaţi la eveniment notăm prezenţa farmacistului Horia Bucur, reprezentantul Casei Regale în judeţul Alba; George Cornel Comşa – fost consilier al Casei Regale, actualmente preşedinte al PP-DD Alba. De asemenea, l-am întâlnit pe fostul rector al universităţii albaiuliene, Iacob Mârza, şi pe actualul rector, Daniel Breaz.
În mulţimea entuziastă (câteva mii de persoane) am întâlnit şi 50-60 de bucureşteni, printre ei era şi Mihai Raportaru, membru fondator al fostului Partid Liberal Monarhist (să notăm că acest partid a fost condus în anii din urmă de Dan Cernovodeanu – coleg de clasă cu Regele Mihai, ultimul preşedinte al Partidului Liberal Monarhist a fost gen. Radu Ionescu-Galaţi, care a împlinit în această vară 98 de ani).
Foarte frumoasă iniţiativa muzeului albaiulian care a reeditat ziarul „Vestea” cu numărul din 15 octombrie 1922, ziua Încoronării regilor Ferdinand şi Maria în Catedrala Încoronării.
Programul a cuprins apoi momentul mult aşteptat, la Sala Unirii, unde oaspeţii au fost întâmpinaţi de Gabriel Ruştoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii, anume, vernisajul expoziţiei „90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”. Cu acest prilej, au luat cuvântul primarul Mircea Hava, arhiepiscopul Irineu, Ernest Oberlander-Târnoveanu – directorul Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti şi profesorul Valer Moga – reprezentantul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Mircea Hava a citit o scrisoare de mulţumire care va fi dusă Majestăţii Sale Regelui Mihai, o scrisoare care începe astfel: „Majestăţii Sale Regelui Mihai, în această scrisoare ne adresăm Majestăţii Voastre ca prieten al Cetăţii, un om în a cărui inimă Alba Iulia pulsează în ritmul faptelor de glorie ale acestui neam şi pe care albaiulienii îl numesc cu mândrie şi onoare Cetăţean al Cetăţii. Pentru cele trecute şi prezente, dar mai ales pentru că avem certitudinea că viitorul va fi o încununare a îzbânzilor înfăptuite împreună, ieri ca zi, acum precum odinioară, am dorit să vă mulţumim pentru că ne-aţi fost totdeauna alături în atingerea dezideratelor nobile ale acestei ţări.”
Foarte important a fost cuvântul dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, care a avut o concluzie de luat aminte: „Este o mare bucurie pentru Muzeul Naţional de Istorie a României şi partenerii săi (Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Cotroceni, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău, Ministerul Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale şi mai mulţi colecţionari particulari) care au pus la dispoziţie piese pe care niciunul dintre noi nu le-a mai văzut sau altele care revin aici după 90 de ani. Sunt convins că spiritele regelui Ferdinand, al reginei Maria, ca şi ale celor care au pregătit în 1922 acel unic moment în care ţara s-a legat de conducătorii ei şi conducătorii ei s-au încununat cu coroana supremă a naţiunii, sunt aduse aici şi sunt prezentate pentru câteva zile publicului din Alba Iulia.
Sigur, în asemenea moment, când aniversăm lucruri foarte importante, noi ne-am străduit să le scoatem din negura timpului şi să le aducem în faţa dumneavoastră, dar acest moment care a făcut din Alba Iulia pe 15 octombrie 1922 capitala pentru o zi a României, a fost şi un eveniment care a făcut cunoscută România în întreaga lume: a fost primul mare eveniment public din România care a fost prezentat de presă şi de cinematograf sutelor milioane de cetăţeni ai planetei, de aceea e cu atât mai important să văd astăzi că autorităţile locale şi publicul acordă atenţia pe care considerăm că este evident şi firesc să o acordăm unui eveniment unic din istoria României. Sperăm ca învăţămintele lui 15 octombrie 1922 să fie reînvăţate şi aplicate de către toţi: de către cetăţeni, de către politicieni, de către oamenii de cultură, fiecare dintre noi să înţeleagă ce a însemnat acea minunată zi de 15 octombrie 1922.”
Istoricul Valer Moga s-a referit la simbolul încoronărilor pe care le-a tărit monarhia românească, la simbolul coroanelor regale, al sceptrului regal. Încoronarea regelui Carol I (cel mai longeviv conducător român, a domnit timp de 48 de ani), care şi-a făcut o coroană dintr-un tun capturat de armata română în 1877 în luptele de la Plevna; coroana modestă, de oţel simboliza monarhia constituţională. A doua idee de încoronare s-a născut în Bucureştiul anilor neutralităţii, când omul politic Nicolae Filipescu i-a spus retoric regelui Ferdinand să se încoroneze la Alba Iulia sau să moară pe câmpul de război.
În faţa suitei regale şi în faţa oficialităţilor au dansat grupuri folclorice de dansatori din Horea, Ansamblul Judeţului Alba, Cergău, Cetatea de Baltă, Roşia de Secaş, Sohodol, Bucium, Ciuruleasa, Avram Iancu, Ocna Mureş, Săsciori, Pianu, Almaşu Mare, Sălciua, Sâncel, Galda de Jos, Fărău.
După câteva melodii interpretate de fanfara militară (Imnul regal, Luarea Plevnei etc) a urmat o demonstraţie a soldaţilor din regimentul de gardă. La ora 14.00, festivitatea s-a încheiat, principesa Margareta, principele Radu şi principele Nicolae au mulţumit gazdelor şi fără a da vreo declaraţie, au plecat în grabă spre gară, unde îi aştepta trenul regal.

Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com