PRICHINDEL ARE VESTI BUNE!
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia a fost selecționat la unul din cele mai importante festivaluri din țară – Festivalul Național de Teatru, care ajunge anul acesta la cea de-a 33-a ediție și se va desfășura la București, în perioada 20 – 30 octombrie. Tema acestei ediții este „Laboratoarele Sensibilului”. Este onorant că ne regăsim în selecția acestui prestigios festival, la componenta educațională, mai ales că argumentele celor trei selecționeri: Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari au fost extrem de riguroase.
Inițiat în 2022, modulul FNT EDUCAȚIONAL continuă și anul acesta. Va fi axat pe două componente: ateliere de teatru dedicate școlilor și liceelor bucureștene în care învață copii și adolescenți cu diferite tipuri de deficiențe (Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” din București – instituție de educație pentru elevii cu deficiență de vedere; Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz„Sfânta Maria”) și spectacole de teatru. Spectacolele se vor juca în școli și licee din București și se adresează copiilor și adolescenților/adolescentelor cu vârste între 6 și 18 ani.
Așadar, Teatrul de Păpuși „Prichindel” va susține spectacolul „Muzicanții din Bremen”, regia Adam Boboc, pentru elevii Școlii Gimnaziale „Tudor Arghezi” din București, în data de 24 octombrie 2023, de la orele 10:00. Cu acest spectacol ritmat, cu personaje simpatice și o poveste plină de aventură, sperăm să sensibilizăm la rândul nostru inimile spectatorilor din capitală.
Muzicanții din Bremen, după Frații Grimm
Dramatizarea, versuri și regia: Adam Boboc
Scenografia și sculptura: Ana Catrințașu
Muzica: Adam Boboc și Florin Andrea