Prima competiție pentru CS Unirea Alba Iulia după o pauză de peste 4 luni

9 iulie 2020 21:120 comments

În perioada 11-12 iulie are prima competiție pentru CS Unirea Alba Iulia, după o pauză de peste 4 luni, ca urmare a restricțiilor impuse de evoluția pandemiei de COVID-19 pe teritoriul României.

Bogya Tamas si Anghel Marius, sportivi ai secției de orientare, vor participa la Cupa Bihorului – 2020, ce va fi organizată în apropiere de Băile Felix, într-o zonă de pădure.

”Sportivii noștri au o formă fizică bună și sunt convins că rezultatele vor fi pe măsură. Contextul epidemiologic a întrerupt sezonul competițional însă, din fericire pentru sportul de performanță, se permite organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu măsurile de protecție stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului şi Sportului şi Ministrului Sănătăţii”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

La Cupa Bihorului – 2020 vor fi organizate două etape de competiție, în 11 și 12 iulie, de Medie distanță și Lungă distanță.

De asemenea, în perioada 17-19 iulie, la Cluj-Napoca, este programată competiția Internațională Transylvania Open la orientare, la care vor participa și sportivi ai CS Unirea Alba Iulia.

Ridicarea graduală a restricțiilor permite o mai bună pregătire pentru sportivii noștri. Competițiile nu s-au reluat, însă, pentru toate ramurile sportive, fiind interzise în cazul unora (în funcție de specificul sportului).

Clubul Sportiv ”Unirea” Alba Iulia are în prezent opt secții active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare, culturism și tenis de masă.

Susținem performanța sportivă!

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com