Primăria a început acţiunea de împodobire a oraşului
De câteva zile, municipalitatea din Alba Iulia a început acţiunea de împodobire a oraşului cu instalaţii luminoase pentru sărbătorile de iarnă. Instalaţiile vor fi amplasate în aceleaşi locuri unde au au fost puse şi anul trecut, fiind formate din ghirlande, sfere, baghete, conuri cu leduri şi alte decoraţiuni.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Alba Iulia, Mihai Coşer, a precizat că acţiunea de împodobire a oraşului cu prilejul sărbătorilor de iarnă este executată de firma Elco iar instalaţiile luminoase sunt aceleaşi ca şi anul trecut, termenul limită de finalizare a acţiunii fiind 21 decembrie. Reprezentantul municipalităţii ne-a declarat că vor fi împodobite şi cartierele Miceşti, Partoş, Pâclişa, Oarda şi Bărăbanţ.
„De câteva zile a început acţiunea de împodobire a municipiului Alba Iulia pentru sărbătorile de iarnă. Termenul limită de finalizare a acestei operaţiuni este 21 decembrie, iar faţă de anul trecut primăria nu va efectua modificări mari. Vor fi puse aceleaşi ornamente ca şi anul trecut, urmând a fi împodobite şi cartierele Miceşti, Bărăbanţ, Pâclişa, Partoş şi Oarda”, ne-a declarat Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.
Ca în fiecare an, municipalitatea va amplasa un brad uriaş în Parcul Unirii. Bradul respectiv a fost adus în cursul zilei de ieri, urmând ca de astăzi să fie împodobit. Mai mult ca sigur în perioada premergătoare Crăciunului va fi amplasată şi diorama Naşterii Domnului, în faţa Catedralei Reîntregirii.
Spre deosebire de anii anteriori, anul acesta nu va fi organizat Târgul Tradiţional de Crăciun.
Sorin Poparadu