Primăria Unirea a câştigat Cupa Primăriei Ocna Mureş

16 septembrie 2012 14:300 comments

Vineri, 14 septembrie, s-a desfăşurat, în sala de sport a şcolii Lucian Blaga, a treia ediţie a „Cupei Primăriei oraşului Ocna Mureş” la fotbal.
La start au fost prezente echipe formate în majoritate din angajaţii primăriilor din Unirea, Fărău, Lunca Mureşului, Mirăslău, Noşlac şi evident, Ocna Mureş.
Competiţia s-a desfăşurat pe două grupe de câte trei echipe, câştigătoarele grupelor jucând finala mare, iar cele situate pe locul 2, finala mică. Locul întâi a fost câştigat de echipa Primăriei Unirea, care a dispus în ultimul act al întrecerii, de echipa Primăriei Ocna Mureş, cu scorul de 4-3.
Dincolo de miza simbolică a premiilor, diplome şi cupe, rolul întrecerii a fost de a realiza o mai bună relaţionare între primării, între angajaţii acestora din diferite localităţi din zonă. S-a urmărit realizarea unui schimb de experienţă între cei ce au participat la întrecere şi care sunt implicaţi în destinele comunităţilor pe care le reprezintă.
„În întregul ei, această acţiune sportivă a fost o reuşită, scopurile propuse au fost atinse. Faptul că au fost şi participanţi aproape de vârsta pensionării ne-a arătat că importantă este intenţia şi dorinţa de a participa, mişcarea şi sportul fiind adevăratul motiv al unor astfel de activităţi şi nu rezultatele sportive în sine”, a declarat Iulian Olariu, consilier la Primăria Ocna Mureş.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com