Primarii din mediul rural din Alba: Comunele au rămas cenuşăresele administraţilor locale

30 octombrie 2013 17:203 comments

SAMSUNGMiercuri la Căminul Cultural din Drâmbar, comuna Ciugud, a avut loc o întâlnire a primarilor din Asociaţia Comunelor din România filiala Alba în care s-au discutat mai multe probleme stringente ale administraţilor locale din mediul rural din judeţ. La întâlnire au participat pe lângă primari din judeţ, subprefectul Cornel Murg, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, vicepreşedinţii Florin Roman şi Alin Cucui dar şi reprezentanţi ai APDRP.
Întâlnirea a fost moderată de primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian care ocupă şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, filiala Alba.
La unison toţi primarii prezenţi au spus că au ajuns un fel de cenuşărese pe care cei de sus nu îi prea bagă în seamă şi la multe din cererile pe care le transmit răspunsul autorităţilor centrale de la Bucureşti este: “descurcaţi-vă cum puteţi”.
O primă problemă semnalată a fost impozitul pe venit agricol. Acesta este plătit până în acest moment la administraţiile fiscale iar banii merg în bugetul de stat dar conform unui protocol pe care primăriile ar urma să îl semneze acest impozit ar urma să fie încasat de primării iar o cotă parte din acesta ar intra în bugetul local. Deoacamdată nu toţi primarii din mediul rural din Alba au semnat acest protocol deoarece mulţi dintre ei au spus că nu au personal care să se ocupe de încasarea acestuia şi nu au în principal siguranţa că o parte din acest impozit va rămâne în bugetul local.
Primarul Gheorghe Damian a precizat faptul că recomandă semnarea acestui protocol deoerece prin acesta îi scutesc pe oameni în principal de drumurile pe la administraţile fiscale iar curând urmează să fie dată o OUG prin care să spună exact cât la sută din acest impozit o să intre în bugetele locale. Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman spus că este adevărat acest lucru iar în urma unei discuţii cu ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, acesta i-a spus că toţi aceşti bani, din impozitul pe venitul agricol vor rămâne consililor locale şi consililor judeţene.
O altă problemă semnalată a fost faptul că multe dintre primării lucrează cu minimul de angajaţi iar unii dintre ei au sarcini peste cele ale postului iar salarile sunt de ruşine. În acest sens aceştia au cerut să se dea drumul la angajări şi să se umble la salariile angajaţilor din primării, salarii care sunt foarte mici. Accesarea de fonduri europene a afost o altă problemă ridicată. Mai mulţi primari au spus că de multe ori li se pun „tălpi” când încearcă acest lucru sau pierd proiecte europene pe criterii absurde iar de multe ori regulile se schimbă în timpul jocului.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com