Primarul şi viceprimarul din Sebeş precum şi senatorul Dobra pe lista inculpaţilor

20 septembrie 2012 16:201 comment

Celebrul dosar „Romaqua Borsec” revine în actualitate după un şi jumătate, de când ÎCCJ îi achita pe mai mulţi reprezentanţi ai administraţiei locale din Sebeş, acuzaţi de DNA de vânzarea subevaluată a unui teren în 2007. Probabil mulţi se aşteptau să se aşterne praful pe respectivul dosarul, iar cei implicaţi în dosar se aşteptau ca DNA să nu formuleze recurs. Şi totuşi, surpriză!
Cei 5 judecători ai ÎCCJ au înregistrat, în 13 semptembrie 2012, recursul procurorilor DNA la decizia pe fondul aceleiaşi instanţe, privind achitarea mai multor reprezentanţi ai administraţiei locale din Sebeş, în dosarul „Romaqua Borsec”. Inculpaţi în cauză sunt actualul primar Alexandru Dăncilă, care a ocupat acest post şi în mandatul respectiv, viceprimarul Adrian Bogdan (care a ocupat acest post şi în mandatul respectiv), senatorul Nicolae Dobra (fost consilier local în mandatul 2004 – 2008) dar şi foşti şi actuali consilieri locali, precum şi un expert judiciar. Restul inculpaţilor din proces sunt: Ionel Cîrcoană, Constantin Ispir, Vasile Buliga, Nicolae Şerbănescu, Jean Ionescu, Gheorghe Suciu, Petru Stoica, Paraschiva Nistor, Maria Făgăraş, Romi Petru Dragosin, Nicolae Oliviu Bobar, Ioan Bădilă, Ioan Rodean, Radu Şerbănescu şi evaluatorul Marian Creţiu. Dintre aceştia, Constantin Ispir, Paraschiva Nistor, Ioan Rodean şi Radu Şerbănescu sunt şi în prezent consilieri locali la Sebeş, iar Romi Dragosin este consilier judeţean.
Dosarul a fost trimis în judecată în 2009 de DNA, pentru vânzarea subevaluată a unui teren din Lancrăm, pe care a fost construită fabrica de bere Albacher, de către compania Romaqua Group Borsec. Prejudiciul imputat este de 3,38 milioane de euro. Acuzaţiile aduse se referă la decizii ale Consilului local luate la sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007.
Administraţia locală a vândut atunci firmei Romaqua Group Borsec un teren în suprafaţă de 24 de hectare din Lancrăm, la preţul de 1,5 milioane de euro fără TVA, respectiv 6,2 euro un metru pătrat. Procurorii DNA au considerat, însă, că preţul terenului a fost mult subevaluat şi au stabilit că aleşii locali au prejudiciat bugetul oraşului cu suma de 3,38 milioane de euro.
În primă fază, după doi ani de judecată în respectivul dosar, ÎCCJ a decis în martie 2011 achitarea celor 18 persoane trimise în judecată.
Dosarul este de competenţa instanţei supreme pentru că printre inculpaţi se află şi senatorul Nicolae Dobra, fost consilier local la Sebeş în perioada 2004 – 2008.

Sorin Poparadu

1 Comment

  • Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:w w w fonduri europene nerambursabile. r o

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com