Profesorii ştiinţelor exacte din judeţul Alba s-au reunit la universitate

13 februarie 2012 15:040 comments

Sâmbătă, 11 februarie, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit cea de a doua ediţie a simpozionului „Convergenţe şi provocări în domeniul ştiinţelor exacte şi inginereşti”. Manifestarea ştiinţifică a fost organizată de către Departamentul de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti din cadrul universităţii albaiuliene, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba şi Casa Corpului Didactic Alba.
Prin acest eveniment se urmăreşte o cât mai strânsă colaborare între mediul preuniversitar şi cel universitar, într-o încercare de stabilire a unui dialog fertil pe teme ştiinţifice. Astfel, la acest eveniment au participat profesori de la mai multe licee din judeţul Alba, alături de universitarii albaiulieni specialişti în domeniul ştiinţelor exacte şi inginereşti. Lucrările simpozionului au fost organizate pe mai multe secţiuni: Informatică, Matematică, Chimie, Fizică şi Ştiinţe Inginereşti, acoperind o arie largă de cercetare ştiinţifică. La deschiderea simpozionului au luat parte prof. univ. dr. Moise Ioan Achim-rectorul universităţii albaiuliene, prof. Cornel Sandu-inspector şcolar general al judeţului Alba, Laurenţiu Jude-Casa Corpului Didactic Alba. Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com