Proiect adresat elevilor şi tinerilor care ispăşesc o pedeapsă cu închisoarea
În luna martie, IPJ Alba a iniţiat Proiectul „Învăţăm din greşeli”, în parteneriat cu Penitenciarul Aiud şi IŞJ Alba, ce are ca scop prevenirea delincvenţei şi a recidivei în rândul minorilor şi tinerilor.
Proiectul se adresează elevilor de liceu din Alba şi tinerilor care ispăşesc o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Aiud.
În cadrul proiectului sunt prevăzute 3 tipuri de activităţi, respectiv: 4 activităţi de socializare, ce vor avea loc în penitenciarul Aiud şi se vor realiza între 15 elevi de liceu şi 15 tineri care ispăşesc o pedeapsă privativă de libertate; 6 dezbateri ce vor avea loc la Sediul IPJ Alba, la care vor participa un număr mai mare de elevi (circa 40-50) de liceu şi 5 tineri din Penitenciarul Aiud.
Discuţiile vor fi axate pe cunoaşterea mediului familial în care a crescut tânărul condamnat, parcursul şcolar, anturajul acestuia, în vederea identificării şi conştientizării cauzelor, împrejurărilor şi condiţiilor care au determinat săvârşirea de infracţiuni.
La sfârşitul dezbaterilor va avea loc o activitate de aplicare de chestionare, în vederea evaluării impactului acestor dezbateri asupra elevilor participanţi.
Vineri, 6 aprilie, a avut loc prima activitate de socializare din cadrul proiectului, desfăşurată în Penitenciarul Aiud, la care au participat 15 elevi din clasele a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia şi 15 tineri condamnaţi.
Au avut loc discuţii şi jocuri de rol, prin care tinerii au relatat elevilor câteva întâmplări din viaţă, aspecte legate de mediul familial, precum şi împrejurările care au concurat la comiterea de fapte antisociale, iar elevii le-au împărtăşit partenerilor de dialog activităţile în care sunt implicaţi în fiecare zi. Participanţii la întâlnire au vizionat un film documentar privind evoluţia Penitenciarului Aiud.
Elevii au avut ocazia să viziteze câteva dintre celulele în care îşi ispăşesc pedeapsa deţinuţii.
Activitatea s-a finalizat cu un meci de fotbal la care au participat elevii şi deţinuţii, parteneri de dialog. Crinela Toader