PROMOVÂND CULTURA ŞI TURISMUL JUDEŢULUI ALBA-Elevii militari din Alba Iulia vor reprezenta România la ce-a de-a 50-a EUROPEADĂ

14 mai 2013 17:460 comments

dansatori

Pe scena festivalului internaţional de folclor pentru tineri (EUROPEADA) vor cânta şi vor dansa elevii din ansamblul folcloric al Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Cea de-a 50-a ediţie a festivalului va avea loc la Gotha (Germania) în perioada 17-21 iulie 2013. Europeada este o manifestaţie de artă populară europeană care promovează şi susţine prietenia dintre popoarele Europei. Sub semnul folclorului, Europeada este un prilej pentru cooperarea interculturală şi intercomunitară în spiritul respectului reciproc şi al dialogului intercultural.
Unitatea în diversitate a culturilor noastre tradiţionale se va manifesta cu prilejul celei de-a 50-a ediţii a Europeadei de la Gotha, prin întâlnirea reprezentanţilor diverselor comunităţi europene. Începând cu ediţia din 2006 accentul s-a pus pe participarea grupurilor de copii şi adolescenţi.
Conştienţi că tradiţiile satului românesc reprezintă un tezaur valoros nu doar pentru noi ci şi pentru întreaga cultură europeană, elevii militari vor prezenta o suită de dansuri şi cântece din zonele folclorice ale judeţului Alba, precum şi un program realizat în comun cu elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, alături de care vor reprezenta România la acest eveniment artistic.
Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia a răspuns invitaţiei organizatorilor însă participarea elevilor militari nu ar fi fost posibilă fără suportul financiar al Consiliului Judeţean Alba. Prin sprijinul deosebit al acestei instituţii, ansamblul folcloric al colegiului, pregătit de către profesionistul Bradea Vian din cadrul clubului colegiului, va putea să participe în cele mai bune condiţii la acest eveniment de anvergură europeană. Printre cei peste 4.377 de participanţi se vor număra şi cei 14 membri ai ansamblului nostru folocloric. Participarea la acest festival este un prilej deosebit pentru promovarea culturii populare tradiţionale şi a turismului din judeţul Alba.
Prof. Paraschiva Fărcaş

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com