Referendumul privind mineritul în Apuseni din 9 decembrie nu va fi comasat cu alegerile parlamentare

25 noiembrie 2012 15:150 comments

Biroul Electoral Central nu a permis comasarea referendumului pentru mineritul din Apuseni cu alegerile parlamentare din 9 decembrie, astfel că banii pentru organizarea birourilor electorale, a secţiilor de votare şi tipărirea buletinelor de vot vor fi asiguraţi de Consiliul Judeţean Alba. Prefectul Flaviu Mircea Cozuc a declarat că reprezentanţii BEC au motivat răspunsul negativ prin faptul că nu este vorba despre un referendum naţional.
Consiliul Judeţean Alba va trebui să suporte din propriul buget pentru organizarea, în 9 decembrie, a referendrumului privind repornirea mineritului în Munţii Apuseni suma de 300.000 de lei. Pentru referendum trebuie organizate separat secţii de votare şi asigurată întreaga logistică pentru buna desfăşurare a consultării publice. S-a stabilit ca cele 148 de secţii de vot din cele 35 de localităţi unde va avea loc consultarea publică să fie în aceeaşi clădire cu secţiile pentru alegeri, astfel încât poată fi păzite de aceeaşi poliţişti sau jandarmi. Fiecare secţie de vot va avea şase membrii, ceea ce implică costuri cu plata a 888 de persoane.
Referendumul se va desfăşura în Roşia Montană, Zlatna, Bucium, Abrud sau Baia de Arieş, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Bistra, Ceru Băcăinţi, Ciuruleasa, Cîmpeni, Cricău, Galda de Jos, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Întregalde, Livezile, Lupşa, Meteş, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Ponor, Poşaga, Rimetea, Râmeţ, Sălciua, Scărişoara, Sohodol, Stremţ, Vadul Moţilor, Vidra. Locuitorii trebuie să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu repornirea minieritului în zona Munţilor Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?”. Pentru validare este nevoie să se prezinte la urne 50% + 1 dintre cei 72.177 de alegători înscrişi în liste.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com