Rețeaua Telemedicină în Epilepsie se extinde cu cel de-al unsprezecelea Centru de Epilepsie și Monitorizare EEG, la Sebeș

20 aprilie 2021 19:500 comments

 

  • Star Assembly a fost finanțatorul major al celui de-al unsprezecelea echipament video EEG performant, în valoare de 25.000 Euro.

 

Astăzi, 16 aprilie 2021, Asociația Cluburilor Lions România și rețeaua de Telemedicină în Epilepsie, cu sprijinul Star Assembly, inaugurează la Sebeș cel de-al unsprezecelea Centru de Epilepsie și Monitorizare EEG, în cadrul Spitalului Municipal. Aparatul videoEEG de mare performanță, în valoare de 25.000 euro,va fi folosit pentru un diagnostic complet și corect al pacienților cu epilepsie din județul Alba și regiunile alăturate, permițând totodată supervizarea în timp a evoluției afecțiunii. Până acum, reţeaua era la dispoziția pacienților din orașele București, Oradea, Cluj-Napoca, Suceava, Bacău, Sibiu, Craiova, Timișoara, Brașov si Miercurea Ciuc. Centrele sunt conectate atât între ele, cât și cu centrele universitare din țară și din străinătate, facilitând schimbul de opinii între specialiști și stabilirea celei mai bune abordări legate de tratament.

 

„E o mare bucurie ca astăzi să  fie inaugurat cel de-al unsprezecelea Centru de Epilepsie, în cadrul Spitalului Municipal Sebeș, care a inteles  utilitatea proiectului si dinamica telemedicinei. Impactul pozitiv cel mai mare este la nivelul pacienților, care vor putea beneficia de examinări complete fără a mai fi nevoiți să parcurgă drumuri costisitoare și obositoare până la cel mai apropiat centru universitar. Vor beneficia astfel de consultanță medicală de cel mai înalt nivel chiar la ei acasă. Și pentru această mare realizare le suntem recunoscători finanțatorilor, fără de care nu am fi putut anunța această veste importantă.” – dr. Bogdan Florea, medic neurolog, fondatorul și coordonatorului rețelei Telemedicină în Epilepsie din România

 

„Suntem onorați că Spitalul Municipal Sebeș va fi al unsprezecelea Centru de Epilepsie și Monitorizare EEG în cadrul proiectului Telemedicină în Epilepsie inițiat de Cluburile Lions. Din donația Star Assembly oferita organizației Lions Club, în spitalul nostru a fost pus în funcțiune un aparat EEG-performant, în valoare de 25 mii de euro, care va ajuta la diagnosticarea și îngrijirea pacienților cu epilepsie Ne bucurăm să contribuim la extinderea proiectului  și să facilităm astfel accesul unui număr mai mare de persoane cu epilepsie la diagnostic și tratament corect.” – Anca Franchini, Spitalul Municipal Sebeș

 

Despre epilepsie

 

Epilepsia este afecţiunea sistemului nervos central care permite apariţia unor crize tranzitorii ce tulbură activitatea cerebrală. Între crize, pacienţii se comportă de cele mai multe ori normal. Oficial sunt înregistrate 130.000 persoane cu epilepsie, dar numărul real în România se apropie de 300.000.

 

Pentru detalii: https://www.epilepsy.ro/epilepsia/

 

Despre proiectul Telemedicină în Epilepsie

 

Prin Rețeaua de Telemedicină în Epilepsie, pacienții beneficiază de dosare medicale cu istoricul și analize EEG complexe și repetate. Datele sunt stocate pe un server central, la care au acces și alți medici epileptologi care pot să își ofere experienta în interpretarea datelor. Mai mult decât atât, conectarea cu alte centre de excelență din lume (Montreal, Copenhaga, Geneva) face posibil schimbul de informații între medici specialiști, oferind astfel o a doua sau chiar o a treia opinie competentă, pentru cazurile dificile.

 

Telemedicina în Epilepsie nu înlocuiește actul medical, scopul său fiind facilitarea examinării celor care suferă de această boală și optimizarea timpului lor și al familiilor acestora. Medicii și asistenţii medicali din centre participă cu regularitate la cursuri de perfecţionare.

 

Pentru detalii: https://www.epilepsy.ro/telemedicina-in-epilepsie/

 

Despre Star Transmission și Star Assembly

 

Locațiile de producție din Romania, respectiv compania Star Transmission cu sediul în Cugir și compania Star Assembly cu locația în Sebeș, sunt subsidiare deținute integral de Mercedes-Benz AG. Ambele sunt parte importantă a rețelei globale de producție powertrain Mercedes-Benz autoturisme.

La Sebeș sunt asamblate transmisii pentru Mercedes-Benz.

Locația Cugir găzduiește producția de roți, axe, țevi de înaltă presiune și componente prelucrate mecanic pentru motoare, transmisii și sisteme de direcție, precum și un centru tehnologic unde sunt produse, printre altele, prototipuri.

Cu sprijinul guvernului român, Star Transmission este una dintre primele companii românești care oferă un sistem de învățământ dual bazat pe modelul german din Baden-Württemberg. În calitate de parteneri ai acestui program, Star Transmission și Star Assembly oferă instruire practică în fiecare din cele două unități de producție.

 

Mai multe informații sunt disponibile pe site, precum și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com