Reținuți pentru tâlhărie
Polițiștii din Aiud au reținut doi bărbați din județul Ilfov, care sunt bănuiți de tâlhărie. Au încercat să fure mai multe bunuri dintr-un supermarket din Aiud, iar în momentul în care au fost observați de personalul de pază au folosit violența, pentru a scăpa.
La data de 5 noiembrie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud i-au identificat pe doi bărbați, de 34 și 35 de ani, din Chitila, județul Ilfov, care sunt bănuiți de săvârșirea unei tâlhării, faptă în legătură cu care poliția a fost sesizată la data de 14 octombrie 2019 de către reprezentanții unui supermarket din Aiud.
În sarcina celor doi s-a reținut că, în după amiaza zilei de 14 octombrie 2019, ar fi pătruns în supermarket și ar fi sustras mai multe produse alimentare și sticle cu băuturi alcoolice, pe care le-au ascuns sub haine, iar în timp ce ar fi încercat să plece din magazin au fost observați de către agentul de pază. Pentru a-și asigura scăparea, unui dintre bărbați l-ar fi lovit pe agentul de pază, cu o sticlă de băutură alcoolică, iar celălalt ar fi împins-o pe o reprezentantă a magazinului care ar fi observat scena și ar fi încercat să intervină pentru a-i împiedica să iasă din supermarket.
Față de cei doi bănuiți, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, urmând ca în cursul zilei de azi, 6 noiembrie, să fie prezentați în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.