Rotaract Club Alba Iulia și Asociația Pentru Tine Alba Iulia lansează proiectul „Primul meu calculator”

27 ianuarie 2022 23:340 comments

 

Rotaract Club Alba Iulia și Asociația Pentru Tine Alba Iulia, organizează, pe parcursul anului 2022, proiectul „Primul meu calculator”, fiind astfel donate 60 de calculatoare, copiilor din mediile vulnerabile.

 

Proiectul „Primul meu calculator” își propune să ajute copiii, cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani, din mediile defavorizate, oferindu-le acestora, pe întreg parcursul anului 2022, 60 de calculatoare. Donarea calculatoarelor se va face pe baza înscrierilor prin intermediul unui formular, fiind selectați câte 5 beneficiari pe lună. Cele două asociații își propun ca prin acest proiect să crească șansa la o educație de calitate, modernă și adaptată vremurilor în care trăim.

 „Ne dorim oportunități egale pentru cât mai mulți dintre noi. Este foarte greu să faci față unui sistem de învățământ digitalizat, în momentul în care nu îți poți permite un dispozitiv pe care să poți participa la cursuri sau să îți realizezi temele. Scopul principal al acestui proiect este să susținem educația pentru că așa cum afirma Nelson Mandela <<Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea>>” ne-a relatat Roxana Adam, președinte Rotaract Alba Iulia.

 

Persoanele care doresc să beneficieze de unul dintre cele 60 de calculatoare trebuie să completeze următorul formular:  https://forms.gle/cpCQX2GYXzW6getZA

 

Criterii de eligibilitate:

  • Familie cu minimum un copil, cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani
  • Copilul/copiii să fie încadrat/încadrați la o formă de învățământ
  • Aplicantul trebuie să fie domiciliat în Alba Iulia
  • Beneficiarul trebuie să fie încadrat în categoria persoanelor vulnerabile

**Aplicanții care nu dispun de un calculator/ laptop au întâietate

***Familiile care nu au fost selectate într-o lună pot aplica și pentru luna următoare.

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com