Home »
Sa inceapa distractia!
14 decembrie 2013 17:46
Vineri a fost inaugurat sezonul de schi pe Domeniul Şureanu, amplasat la una din cele mai mari altitudini din ţară, la peste 2.000 de metri. Cele zece pârtii, în lungime totală de peste zece kilometri, sunt variate ca dificultate şi înclinație, cu porțiuni atât de zăpadă tasată, cât și de așa-zisa powder (zăpadă nebătută, făinoasă), ideală pentru snowboard și freeride.
Domeniul Şureanu a fost inaugurat în 2010, în „Elveţia României” (Munţii Şureanu), în extremitatea sudică a judeţului Alba. Este dotat cu două teleschiuri şi un telescaun. Pentru cei care doresc să se încălzească sau să ia o pauză binemeritată, la baza teleschiului Curmatura funcţionează un mic restaurant unde se servesc băuturi calde (ceai, ciocolată caldă, cafea, vin fiert) precum şi diverse gustări. De asemenea există două baruri: la staţia de plecare a teleschiului Şureanu, respectiv la staţia de sosire a telescaunului Auşel.Stiti ce aveti de facut, dragi albaiulieni!Nu mai stati pe ganduri!