SCADE POVARA FISCALA?
Ministerul Finanţelor vrea să scoată şi să comaseze 92 de taxe şi tarife. Este vorba despre biruri nesemnificative ca valoare şi a căror gestionare costă mai mult decât se încasează de pe urma lor. Bugetul nu va fi practic influenţat: încasările statului ar urma să scadă cu numai 66.000 de lei pe anul 2014.
Finanţele vor să elimine, printre multe altele, tariful pentru eliberarea paşaportului temporar (22 de lei), taxa de îndrumare pentru înfiinţarea unei firme (19,8 lei/oră) sau tariful perceput pentru documentaţiile privind practicile anticoncurenţiale (150 lei/solicitare). Taxele anulate nu vor aduce economii semnificative pentru români. Ministerul Finanţelor renunţă la ele tocmai pentru că nu sunt rentabile.
„Le putem scoate într-o singură zi, fără să sufere bugetul de stat. Ne ajută să nu mai înnebunim oamenii cu 70 de proceduri şi drumuri birocratice”, afirma premierul Victor Ponta pe 23 aprilie.
Încasările statului ar urma să scadă anul acesta cu doar 66.000 de lei după eliminarea celor 92 de taxe. Asta înseamnă că, în medie, fiecare dintre aceste taxe contribuie la buget cu 717 lei, valoare mai mică decât cea a salariului minim pe economie.
În prezent, în România sunt peste 300 de taxe. Dintre acestea, doar 20 sunt fiscale, cum ar fiimpozitul pe venit sau CAS. Restul sunt dări puse de diverse instituţii pentru anumite servicii.