Nu cred că şi-ar dori cineva să fie în pielea domnului ministru Remus Pricopie care la fel ca şi predecesorii lui Mihail Hărdău, Cristian Adomniţei sau Daniel Funeriu nu a scăpat de blestemul lipsei de reformă în cei 23 de ani în care, nici un guvern nu a fost în stare să stabilească o strategie de dezvoltare a învăţământului şi să găsească “pilula contraceptivă” cu care să contracareze fraudele de la examenul de bacalaureat astfel încât, să nu le mai dea bătăi de cap la sfârşitul anilor şcolari iar acest examen să devină unul al maturităţii, un examen în care evaluarea achiziţiilor şi competenţelor formate până terminarea liceului să fie cât mai aproape de realitate. Fraudele de la examenul de bacalaureat îşi au rădăcinile înfipte adânc în perioada dinainte de revoluţia din 89 numai că, la acea vreme, ele erau la îndemâna unui grup restrâns de tovarăsi şi nu avea nimeni curajul să le dezvăluie fiind considerat un “vot de blam” la adresa regimului. Totuşi, dacă s-ar fi găsit cineva să o facă, cu siguranţă avea şansa să fie considerat sabotor al “Societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, urmărit de securitate şi pus la respect. Inclusiv după anul 2000 când unul dintre evaluatorii la Limba şi literatura română, din Bucureşti, a semnalat faptul că foarte multe lucrări erau identice, a fost schimbat din comisia de evaluare fiind considerat un intrus care vrea să compromită examenul pe considerente politice. Situaţia fără precedent a acestor fraude, după 1989, a luat amploare de la un an la altul şi trebuia să răbuvnească odată, lucru care s-a întâmplat. Pentru cei care îşi mai amintesc, aceste aspecte le-am relatat mai pe larg într-un articol intitulat “Stoparea fraudei în educaţie – una dintre şansele însănătoşirii României”, publicat în Ziarul Unirea nr. 6343/2011 şi în Tribuna Învăţământului nr. 2989 din acelaşi an. Mai mult, încă din 2008, după fraudele sau presupusele fraude – nu ştiu care a fost verdictul justiţiei – de la examenul de bacalaureat de la liceul “Bogdan Vodă” din Vişeu de Sus, am făcut şi câteva propuneri printre care şi interdicţia elevilor care au fost prinşi copiind de a mai putea susţine examenul decât în anul următor, propunere care a fost acceptată iar acum există în metodologia de bacalaureat.
Deşi după cum am spus mai sus, suspiciunile asupra neregulilor care se întâmplă la examenului de bacalaureat planau de mai mulţi ani, în 2006 presa a reuşit să pătrundă în tainele ascunse ale acestor dedesubturi şi culmea ironiei, neregulile au fost depistate tocmai la vârful piramidei, în cadrul ministerului, la cei care trebuiau să ia toate măsurile pentru ca examenul să se desfăşoare în condiţii de maximă securitate şi siguranţă. Şi totuşi, compromiterea acestui examen la scara nationala – aşa cum afirmă unii – cred că ar trebui să fie un semnal de alarmă şi de meditaţie, pentru toţi politicienii care de fiecare data, după ce şi-au văzut “sacii în caruţă” şi fotoliile mult dorite, ocupate, au uitat de promisiunile făcute dascălilor. Când spui pe toate posturile de televiziune, uneori cu ironie, că dascălii sunt săraci, prost îmbrăcaţi lucru altfel adevărat, că sunt nepregătiţi, sau se prezintă imagini cum sunt agresaţi de părinţi şi bătuţi de elevi pentru o notă de patru fără ca cineva să le sară în ajutor, nu cred că este o mândrie pentru foştii şi actualii guvernanţi. Insultele, sfidarea şi jignirile în masă, nu mai sunt o noutate nici chiar pentru copii. Nu mai departe decât în 2006, ministrul Mihail Hărdău supărat de neregulile din ministerul pe care-l conducea ne eticheta că suntem “Corupţi, ipocriţi şi imorali”. Doi ani mai târziu, după bacalaureatul din 2008, pe un post de televiziune, una dintre invitate – jurnalista Andreea PORA – alături de care era şi o fostă profesoară spunea aşa: “Jumatate din dascăli dorm la catedră şi pretind elevilor şpagă ca să-i treacă”. Curios este că, moderatoarea nu a întrebat-o dacă are dovezi pentru acestă afirmaţie. Şi “colac peste pupăză”, aud acuma o altă jurnalistă care uneori când îşi face emisiunile “stă crăcănată ca o capră căreia nu-i încape şuştarul între picioare, la muls” îl face cu “ou şi cu oţet” pe ministrul educaţiei pentru o greşeală de exprimare făcută la sfârşitul unei zile de lucru, pe care de altfel şi-a recunoscut-o şi mai mult şi-a cerut şi scuze. Este o metaforă nefericită pe care o folosesc fiindcă, doamna în cauză, sub pretextul informării corecte a publicului jigneşte zilnic multă lume începând de la şeful statului până la unii din treapta cea mai de jos a functiilor publice.
Revenind la cadrele didactice, am spus şi mai repet, nu ar fi exclus ca una dintre cauzele acestor incidente să fie şi o formă neinspirată de răzbunare a profesorilor pentru starea în care guvernanţii i-au adus. In legătură frauda de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, justiţia trebuie să-şi facă datoria şi dacă sunt vinovaţi să-i condamne cât permite legea de aspru. Am să mai spun totuşi un lucru: atâta timp cât problema protocolului nu va fi rezolvată de MEN, toate fraudele sau încercările de fraudare a examenului de bacalaureat se vor ascunde sub masca protocolului iar făptuitorii vor scăpă nevinovaţi, fiind invocată lipsa flagrantului. Aş putea paria că această “Mis directoarea de la banchetul din 2003” va primi NUP şi în final justiţia o va achita. Şi totuşi, mă întreb: să fie adevărat că la o doamnă profesoară Berbec s-au găsit 820 de lei ascunşi în sutien? Dacă este aşa, aş spune că profesoară a “făcut-o de oaie” şi merită pedepsită cu excluderea din învătământ la fel ca şi toţi ceilalţi implicati în acest scandal ruşinos care pătează statutul profesorilor din România. Problema este dacă pe bancnote scria mită, că poate profesoare îşi ţinea de obicei banii ei în sutien din lipsa unui portmoneu?
Unii se duc mai departe şi politizează aceste evenimente nedorite mergând până acolo încât, se fac acuze potrivit cărora directorii ar fi uneltele politicienilor şi de la ei pornesc aceste acte reprobabile. Sunt acuzatii în masă pe care nu le pot accepta având şi argumente foarte puternice. La şcoala unde am lucrat în ultimii 20 de ani nu ştiu ce culoare politică au avut directori sau dacă au fost înregimentaţi politic. Ceea ce ştiu este că politica lor a fost şi a noastră a cadrelor didactice, a fost şi este una în folosul elevilor, a învăţământului, iar cei care cunosc Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa” cred că ştiu despre ce vorbesc, sunt oameni de toată isprava a căror muncă se vede, se simte şi este apreciată.
Prof. pensionar Eugen URSU, Alba Iulia