SCOALA ALTFEL, JANDARMERIA ALBA MEREU IN TOP!

8 aprilie 2014 09:000 comments

În contextul activităţilor dedicate sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române şi Programului naţional ”Să ştii mai multe, să fii mai bun”, jandarmii din Alba desfăşoară o serie de activităţi informativ-preventive care se adresează unui număr de aproximativ 800 de elevi de gimnaziu şi liceu, cadre didactice şi personal auxiliar din municipiul Alba Iulia. foto arhiva 2013

 

În baza parteneriatului încheiat între Jandarmeria Alba, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba şi Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia în perioada 7 – 10 aprilie a.c. se desfăşoară patru activităţi informativ preventive adresate, în primul rând, adolescenţilor. Demersul iniţiat de jandarmi sub denumirea “Jandarmeria Alba şi Şcoala” are ca obiective întărirea disciplinei în rândul elevilor, prevenirea şi combaterea violenţei şi manifestărilor antisociale în mediul şcolar şi instruirea tinerilor în vederea recunoaşterii faptelor antisociale şi indicarea/reamintirea modului de semnalare a acestora celor în drept. Prima întâlnire a avut loc luni, 7 aprilie a c. şi a avut ca public ţintă elevi şi profesori de la Colegiul Economic “ Dionisie Pop Marţian ” din Alba Iulia. Începând cu ora 10.00 la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia aceştia au putut să cunoască o parte din echipamentul folosit de jandarmi pe timpul misiunilor cu grad ridicat de risc, au fost informaţi cu privire la cele mai frecvente fapte de natură penală întâlnite în şcoală şi referitor la modul în care adolescenţii pot fi traşi la răspundere din punct de vedere penal, chiar dacă sunt minori. Întâlnirea s-a desfăşurat într-un mod relaxat, copiii fiind îndemnaţi să pună întrebări referitoare la tema discuţiei. Aceştia au participat la dezbatere, au avut multe nelămuriri la care au primit răspunsul, iar aceasta interactivitate considerăm că a dus la optima înţelegere a aspectelor expuse de jandarmi. De un interes deosebit s-a bucurat şi premiera unui clip de prezentare a Jandarmeriei Alba precum şi apariţia a doi “ mascaţi ” care şi-au prezentat echipamentul din dotare şi le-au spus copiilor ce fel de pregătire şi antrenament trebuie să urmeze un jandarm pentru a interveni eficient pe timpul unor misiuni cu grad ridicat de risc. Explicaţiile nu i-au descurajat pe adolescenţi, mulţi dintre aceştia exprimându-şi la final dorinţa de a deveni jandarmi.

 

Informaţii suplimentare

–          Proiectul Jandarmeria Alba şi Şcoala se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv.

–          Calendarul următoarelor activităţi este următorul:

  • Marţi, 8 aprilie, între orele 13.00 – 15.00, Şcoala cu clasele I – VIII “Mihai Eminescu” – Alba Iulia
  • Miercuri, 9 aprilie, între orele 10.00 – 12.00, Colegiul Naţional Horia, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia
  • Joi, 10 aprilie, între orele 10.00 – 12.00, Şcoala Gimnazială “ Ion Agârbiceanu” şi Şcoala Gimnazială “ Vasile Goldiş ”, ambele din Alba Iulia

–          Vineri, 11 aprilie, începând cu ora 09.30, jandarmii vor fi prezenţi la Grădiniţa Dumbrava Minunată din Alba Iulia, pentru o activitate informativă adresată preşcolarilor.

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com