SCOALA ALTFEL.POLITISTII DIN ALBA -BUCUROSI DE OASPETI!
Porţile Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba s-au deschis astăzi, pentru
a primit vizita unor elevi din cadrul Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi
Crişan Alba Iulia”
O parte din elevii de clasa a XII-a din cadrul Colegului Naţional „Horea,
Cloşca şi Crişan” Alba Iulia şi-au exprimat dorinţa de a vizita instituţia noastră,
în cadrul săptămânii intitulate sugestiv „Şcoala altfel : Să ştii mai multe, să fii
mai bun!”.
Aceştia, însoţiţi de un profesor, au fost primiţi astăzi, 10 aprilie a.c., cu
nerăbdare de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba,
pregătiţi să le ofere o altfel de lecţie, referitoare la rolul, sarcinile şi misiunile
Poliţiei Române, ca instituţie specializată a statului român, cu atribuţii domeniul
apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale a persoanelor, a proprietăţii
private şi publice, prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, respectarea ordinii şi
liniştii publice.
Cu această ocazie, specialişti din cadrul Serviciului Resurse Umane le-au
prezentat oferta educaţională a instituţiilor de învâţământ din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne, avantajele şi beneficiile urmării cursurilor unor astfel de
instituţii de învăţământ, precum şi cele referitoare la alegerea carierei şi a
profesiei de poliţist.
La această activitate au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Serviciului de
Ordine Publică care au făcut o scurtă prezentare a structurii organizatorice a
inspectoratului, a sarcinilor şi atribuţiilor fiecărei structuri în parte, insistând
asupra rolului pe care poliţia il are în protejarea valorilor fundamentale
statului român.
În continuare, poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic le-au oferit o
demonstraţie practică, în laboratoarele acestei structuri, prezentându-le
criminalitatea ca ştiinţă, tehnicile şi metodele de identificare a autorilor faptelor
penale, autospeciala – laborator criminalistic mobil de cercetare la faţa locului,
precum şi programele informatice utilizate în activitate.
De asemenea au fost prezentată activitatea Serviciului Rutier, unde
vizitatorii le-au fost aduse la cunotiinţă sarcinile şi atribuţiile acestei structuri
aceştia putând observa, în mod direct, modalităţile specifice de lucru, respectiv
utilizarea bazelor de date, interogarea şi implementarea de noi date, dar şi modul
de funcţionare al aparatelor radar mntate pe autospecialele din dotare.
Poliţiştii din cadrul structurii de acţiuni speciale, le-au oferit elevilor
posbilitatea de a pătrunde în lumea forţelor speciale, de a cunoaşte activitatea
acestei structuri, caracterul misunilor desfăşurate, precum şi echiamentul şi
tehnica din dotare. Totodată vzitatorii au făcut cunoştinţă cu câinii specializaţi în
detectarea explozibililor, dar şi cei folosiţi în misunile de intervenţie.
La fialul celor câteva ore petrecute în rândul poliţiştilor, elevii au fost
primiţi de şeful inspectoratului, chestor principal de poliţie Ioan-Nicolae
Căbulea, care s-a arătat încântat de dorinţa acestora de a cunoaşte mai multe
despre tot ceea ce presupune munca de poliţist, sperând totodată ca oferta
educaţională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să fie una de interes
pentru ei şi să-şi manifeste dorinţa de a experimenta carera de poliţist.