Şcoala Ion Agârbiceanu din Alba Iulia a câştigat competiţia pentru cele mai frumoase activităţi extraşcolare
În perioada 14-15 iunie la Bucureşti a avut loc a doua ediţie a Congresului Educaţiei, eveniment organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), împreună cu Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), organism al MEN, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi universităţile din România.
Evenimentul a avut loc la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, printre cei prezenţi numărându-se personalităţi din lumea educaţiei româneşti, dar şi reprezentanţi ai sistemelor de educaţie din Europa.
Din judeţul Alba au participat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, respectiv CCD Alba, inspectori şcolari de specialitate, alte cadre didactice, implicate în temele aflate în discuţie.
Temele au acoperit toată aria de interes a domeniului educaţie – de la clasa pregătitoare şi reinserţia în şcoală a copiilor din familii defavorizate social, până la învăţământ superior şi formare continuă de-a lungul vieţii. Congresul şi-a propus să fie o platformă de dezbatere pentru oamenii şcolii şi pentru toţi aceia care sunt preocupaţi de bunul mers al educaţiei. Prin Congresul Educaţiei, MEN doreşte să creeze o agoră a sistemului de învăţământ românesc, în cadrul căreia să fie expusă şi discutată agenda publică a tuturor sectoarelor din educaţie.
La secţiunea „Educatia non-formală, componentă fundamentală a sistemului de învăţământ” au fost premiate activităţile cuprinse în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, program desfăşurat în perioada 1-5 aprilie 2013.
La categoria Activităţilor Artistice, Şcoala Gimnazială Ion Agârbiceanu din Alba Iulia a obţinut premiul naţional suprem cu proiectul „ORIGAMI 3D, DE LA HOBBY LA ARTĂ”, iniţiat şi desfăşurat sub îndrumarea profesoarei Viorica Rusu (învăţământ primar).
Reamintim faptul că în 2012 Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” a obţinut un premiu I în cadrul aceleiaşi competiţii la secţiunea SPORT, cu proiectul „ABC-ul micului pescar. Atelier de iniţiere în pescuit”.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat la cel mai înalt nivel bucurându-se de prezenţa Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale care a înmânat personal diplomele şi plachetele şcolilor şi cadrele didactice premiate.
Delegaţia Şcolii Gimnaziale Ion Agârbiceanu a fost reprezentată de prof. Codruţa Lodroman, inspector educativ ISJ Alba, prof. Mariana Maierescu – director, prof. Alexe Vinceller – director adjunct, prof. Viorica Rusu.