Oamenii sunt cel mai important aur al ţării
Mulţi dintre noi au ajuns pentru prima oară în Bucureşti în data de 19 martie 2012. De atunci şi până acum, zeci de persoane, membri ai Sindicatului Viitorul Mineritului, au pichetat în grupuri de câte 15, conform autorizaţiei, Ministerul Mediului şi Pădurilor pentru a trage un semnal de alarmă: roşienii vor să muncească la ei acasă şi vor să ducă mai departe tradiţia mineritului din Roşia Montană!
Această dorinţă a noastră se loveşte de prea mult timp de incertitudine. Am stat atâta timp în Bucureşti şi am pichetat paşnic Ministerul Mediului pentru că aşa am considerat noi că putem face auzită vocea locuitorilor din Roşia Montană, sătui de incertitudine şi de minciunile pe care le proliferează câţiva activişti care se erijează în salvatorii noştri, fără să facă nimic concret. Autorizaţia iniţiala ce ne-a fost acordată pentru pichetarea Ministerului Mediului a expirat pe 31 martie, iar începând de marţi, 3 aprilie, am hotărât să cerem prelungirea pentru a nu exista dubii în legătură cu determinarea noastră: noi ne vom întoarce şi vom picheta instituţiile statului atâta vreme cât va fi nevoie, pentru ca acestea să nu se lase intimidate de activişti.
Ne bucurăm că am reuşit să ne transmitem mesajul, care a ajuns nu numai la Minister, ci şi în întreaga ţară, cu ocazia vizitei de vineri a Primului-ministru. La vederea noastră, dl Prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a înţeles pentru ce am venit. Nu să ne legăm cu lanţuri, nu să distrugem ceva sau să ne batem cu jandarmii, am venit să cerem paşnic locuri de muncă! Am venit ca să se înţeleagă o dată pentru totdeauna că vieţile oamenilor sunt cele mai importante.
Să nu uitaţi că această acţiune de pichetare a Ministerului a presupus pentru noi să stăm departe de familiile şi copiii noştri. A fost un sacrificiu care considerăm că a meritat, din mai multe motive. În primul rând, ne-am convins cu ochii şi urechile noastre că există deschidere pentru începerea proiectului, dar că mai există anumite aspecte ce ţin de sistemul legislativ şi de voinţa tuturor celor care decid.
În al doilea rând, semenii noştri, bucureşteni şi nu numai, români veniţi din toată ţara cu treburi la Minister, s-au arătat foarte deschişi când ne-au văzut şi la ce am avut să le transmitem. Unii dintre cei cu care am discutat căzuseră în plasa argumentelor false venite de la cei ce se opun în permanenţă, fără să aibă soluţii constructive. Ne-am bucurat să vedem că majoritatea acestor români îşi schimbă părerea după ce află de la noi informaţii despre Roşia Montană la prima mână!
Vă anunţăm pe această cale că majoritatea celor cu care am discutat până acum – şi e vorba deja de sute de persoane – ajung să înţeleagă că, totuşi, oamenii sunt cel mai important aur al ţării. La ce ne-ar folosi aurul din pământ dacă nu am mai avea oameni la Roşia Montană şi dacă ar dispărea o tradiţie veche de 2000 de ani? În faţa acestui argument, orice protest absurd şi ilegal împotriva oamenilor din Roşia nu face decât să pară şi mai absurd!
Ceea ce reprezintă un mister, deocamdată, pentru noi, este felul în care un grup restrâns de aşa-numiţi susţinători ai mediului, care protestează împotriva proiectului, îşi permit să iasă în stradă tot timpul. Cine îi finanţează pe aceşti oameni? Ei nu au un loc de muncă la care trebuie să meargă zilnic? Chiar îşi permit să stea în stradă în fiecare zi? Noi facem parte dintr-o organizaţie şi tot ne este greu să venim aici şi să luptăm pentru drepturile noastre. Dar ei, care luptă să distrugă şi teoretic reprezintă societatea civilă… Cum reuşesc să fie atât de bine organizaţi? Pe banii cui fac asta? Cine le plăteşte amenzile?
Noi suntem dispuşi să venim la Bucureşti de câte ori va fi necesar ca să ajutăm lumea să înţeleagă că la Roşia comunitatea îşi doreşte acest proiect, în proporţie de peste 90%, însă am vrea să fim şi alături de familiile noastre. Dacă puteam, veneam şi cu ei. De fiecare dată, şi în numele lor am vorbit cu oamenii din Capitală.
Am venit să le spunem autorităţilor statului, precum şi opiniei publice, că Roşia Montană, fără un proiect minier activ care să-i asigure bazele pentru dezvoltare în viitor, este o zonă moartă. Mineritul s-a transmis, în familiile noastre, din generaţie în generaţie. Mineritul este o tradiţie a locului, un fenomen cultural, şi ne dorim să beneficiem de un proiect minier modern care să ne asigure traiul decent, nouă şi familiilor noastre. Nu este sentiment mai neplăcut decât acela de neputinţă: neputinţa de a le pune copiilor pe masă o mâncare caldă, de a avea grijă de bătrânii noştri, de a ne câştiga existenţa.
Vă aşteptăm săptămâna viitoare, de luni, în faţa Ministerului Mediului să ne cunoasteţi mai bine şi să aflaţi adevărul despre Roşia Montană. Și indiferent ce părere aveţi despre minerit, vă urăm vouă şi familiilor voastre un Paşte fericit!
Doamne ajută!
Cristian Albu
Sindicatul Viitorul Mineritului din Roşia Montană