Sfatul Politiei: Flori, flori, dar sa fie insotite de documente!

7 martie 2014 12:211 comment

Cu o floare nu se face primavara iar daca nici n-ai actele de provenienta

risti sa dai de belele.

În cursul zilei de ieri, 06.03.2014, poliţiştii din Alba au continuat acţiunea de

verificare a legalităţii modului în care se comercializează florile.

Astfel, cu ocazia unui control efectuat în trafic de poliţiştii din Alba Iulia,

pe strada Vasile Alecsandri din municipiu, a fost depistată o autoutilitară cu care

erau transportate 274 fire de flori, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta

documente legale de provenienţă şi transport. A fost luată măsura sancţionării

contravenţionale, faţă de conducătorul auto, cu amendă în valoare de 500 de lei iar

ca şi măsură complementară, florile, în valoare de 520 de lei, au fost confiscate.

Poliţiştii din Blaj au efectuat mai multe verificări la societățile comerciale

de profil şi la comercianţii persoane fizice din municipiu, ocazie cu care,

pentru nereguli constatate privind comercializarea florilor, a aplicat 5 sancţiuni

contravenţionale, în valoare de totală de 15.000 lei şi au confiscat flori în valoare de

1.670 lei.

Tot în cursul zilei de ieri, 06.03.2014, poliţiştii din Cugir au depistat, pe strada

Al. Sahia din oraş, două autovehicule ce transportau flori, acestea fiind distribuite de

către conducătorii auto, comercianţilor din zonă.

Întrucât distribuitorii nu au putut prezenta documentele legale de provenienţă

pentru florile transportate, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, în

conformitate cu prevederile Legii 12/1990 şi au dispus confiscarea sumei de 492 de

lei, reprezentând contravaloarea florilor fără documente legale.202360

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com