Simpozion de creaţie literară la Penitenciarul Aiud
În săptămâna 28 mai – 1 iunie, Penitenciarul Aiud în colaborare cu Fundaţia „Inter-Art” Aiud organizează, în premieră pentru sistemul penitenciar românesc, prima ediţie a simpozionului „Liter-Art”.
Manifestarea de creaţie literară şi ilustraţie de carte are scopul de a facilita interacţiuni între creatori din medii diferite: comunitatea locală, mediul carceral, respectiv funcţionari din sistemul administraţiei penitenciare. Activităţile simpozionului se vor desfăşura în Clubul Serviciului reintegrare socială şi vor implica 5 persoane private de libertate cu abilităţi de creaţie literară, 5 invitaţi din comunitate şi 3 angajaţi ai Penitenciarului Aiud. Domeniile abordate sunt: poezie, proză, eseu şi grafică. Invitaţii speciali – printre care Grupul folk “Plus Noi” din Aiud – vor stimula creativitatea participanţilor.
La finalizarea proiectului, organizatorii îşi propun să selecteze şi să publice într-un volum creaţiile realizate, precum şi să promoveze acţiunea ca model de bună practică în sistemul penitenciar. Sorin Poparadu