Spirit Liber Alba Iulia, pe locul întâi la concursul „Măiastra” Tg-Jiu

7 mai 2012 15:330 comments

În perioada 4-5 mai, formaţia de dans modern Spirit Liber a Şcolii de Dans Modern Chirilă din Alba Iulia a participat la cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional de Gimnastică Aerobică şi Dans Modern „Măiastra” 2012, alături de alte 14 formaţii din opt judeţe. În urma unei aprige jurizări efectuată de patru membri de specialitate, în fruntea cărora s-a aflat celebrul coregraf bucureştean Edi Stancu, formaţia albaiuliană a urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere: locul I pentru dans cu majorete, respectiv locul I pentru dans modern (hip-hop). Echipa din Alba Iulia a evoluat la categoria de vârstă clasele I-IV, cu 14 membre. Pentru meritul lor, elevele au fost recompensate cu medalii, diplome, un trofeu şi pachete cu dulciuri iar instructorul lor, Bianca Chirilă, a primit o Diplomă de Excelenţă pentru activitatea depusă în cei 10 ani de activitate. (C.T.)

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com