Statul român obligat să plătească despăgubiri Arhiepiscopiei Romano – Catolice din Alba Iulia
CEDO a sancţionat statul român pentru nerestituirea uneia dintre cele mai bogate colecţii de cărţi vechi, confiscate în timpul comunismului – Biblioteca Batthyaneum şi Institutul de astronomie. Potrivit hotărârii, Arhiepiscopia Catolică din Alba Iulia va primi suma de 15.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, iar 10.000 de euro cu cheltuieli de judecată.
Arhiepiscopia de Alba Iulia a revendicat imobilul care găzduieşte cele două instituţii, pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.
CEDO a constatat că, timp de aproape 14 ani, de când Arhiepiscopia a început procedura prevăzută în actul normativ, nu a fost luată nicio decizie care să fie adusă la cunoştinţa petentului, absenţa unei acţiuni pentru restituirea unor bunuri de patrimoniu de mare valoare culturală şi istorică fiind cu atât mai greu de înţeles, potrivit hotărârii de marţi a Curţii. Pe această temă, avocatul Arhiepiscopiei Romano – Catolice de Alba Iulia, Attila Komaromi ne-a declarat: „În anul 1998 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 13 s-a dispus retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum către Arhiepiscopia Romano – Catolică din Alba Iulia. Această Ordonanţă de Urgenţă nu a fost pusă în aplicare, Arhiepiscopia Romano – Catolică nu a fost pusă în posesia Bibliotecii Batthyaneum, deoarece organizaţia judeţeană a PSD Alba, a intentat un proces prin care a solicitat să fie scoasă de pe anexa O.U. Biblioteca Batthyaneum. Acest proces a durat până în 2003, dar nici după finalizarea acestui proces nu s-a pus în aplicare Ordonanţa de Urgenţă, deşi aceasta a trecut şi prin Parlament, a fost aprobată prin Legea 485 din 2003. În urma acestui fapt, Arhiepiscopia Romano – Catolică a adresat o plângere la CEDO, acest proces a durat până marţi, 25 septembrie, când CEDO a constatat că s-au încălcat Protocolul 1 articolul 1 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului privind protecţia proprietăţii. Drept urmare, statul român a fost obligat la achitarea sumei de 15.000 de euro Arhiepiscopiei Romano – Catolice, reprezentând daune morale, respectiv 10.000 de euro reprezentând cheltuieli de judecată. Noi sperăm că după această decizie, având în vedere că s-a constatat încălcarea protocolul Curţii Europene, sperăm ca ANRP (Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor), care este în măsură să dispună restituirea bibliotecii, să pună acest imobil în posesia Arhieoiscopiei Romano – Catolice.”
Sorin Poparadu