Subunităţile montane ale Jandarmeriei Alba sunt la datorie

13 decembrie 2012 18:103 comments

La nivelul Jandarmeriei Alba, la această dată, funcţionează 3 posturi montane de jandarmi care au rolul de a-şi îndeplini atribuţiile legale în zone greu accesibile din zona Arieşeni, Roşia Montană şi Şugag. Deşi aceste structuri specializate au capacitatea de a executa permanent misiuni de sprijin a celor aflaţi în dificultate în teren muntos împădurit, activitatea lor este mai vizibilă în special pe timp de iarnă, ca urmare a prezenţei turiştilor. În acest sens, jandarmii montani au în vedere că apariţia primilor fulgi de zăpadă face ca, în perioada imediat următoare, pârtiile de schi şi traseele turistice să fie luate cu asalt de multe persoane, a căror singură dorinţă este de a profita la maxim de posibilităţile de relaxare cu care-i întâmpină anotimpul hibernal.
Pentru prevenirea evenimentelor negative şi accidentelor survenite în zona montană a judeţului, Jandarmeria Alba şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Alba reamintesc turiştilor montani câteva dintre aceste reguli:
Înainte de a pleca în excursie echipaţi-vă autoturismul corespunzător anotimpului, fără a uita lopata de zăpadă şi lanţurile antiderapante. Totodată, mijloacele de iluminat care se conectează la bateria maşini precum şi păturile (eventual electrice) se pot dovedi utile.
Înainte de a pleca în excursie solicitaţi jandarmilor montani, salvamontiştilor sau localnicilor informaţii suplimentare asupra itinerariului ales ( este marcat, este accesibil, prezintă porţiuni periculoase etc.), situaţiei întreţinerii marcajelor, prognozei meteo, condiţiilor climatice locale, stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu.
Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să lipsească lanterna, cuţitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil.
Atenţie: turiştii sunt sfătuiţi să ia legătura cu jandarmii montani/salvamontiştii/ localnicii şi să ceară informaţii suplimentare despre zonele acoperite de reţeaua de telefonie mobilă, în special în zona Muntelui Şurianu.
Nu porniţi singuri pe munte, ci în grup de minimum 3 persoane, dintre care cel puţin una să cunoască temeinic zona respectivă. Alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup şi evitaţi să alegeţi trasee foarte lungi.
Informaţi jandarmii montani/salvamontiştii/cabanierul cu privire la traseul ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor lăsând datele dumneavoastră în acesta. Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la membrii Salvamont şi respectaţi indicaţiile acestora.
În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană.
Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort.
Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele. Nu vă abateţi de la traseu, evitaţi scurtăturile şi respectaţi marcajele turistice.
Pe vreme rea (viscol, ceata, ger), trebuie să vă deplasaţi in grup compact ( dacă zona nu prezintă pericol de avalanşe) şi nu trebuie, sub nici un motiv, să rămâneţi în urma grupului.
În caz de accident solicitaţi ajutor prin apel la 112 specificând următoarele:
datele de identificare ale persoanei care anunţă; ce s-a întâmplat; câte persoane au nevoie de ajutor; unde sunt persoanele aflate în dificultate; când s-a produs accidentul;

l Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com