Suspiciuni de mită la Colegiul Postliceal Carol Davila din Blaj
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba se desfăşoară în prezent audieri după o sesizare potrivit căreia, la Colegiul Postliceal Carol Davila din Blaj s-ar fi colectat bani de la elevii din ultimul an pentru cadouri şi protocol.
Este vorba despre un denunţ făcut de o elevă care a sesizat faptul că i s-a cerut suma de 300 de lei. Aceasta spune că suma respectivă i-a fost cerută de directorul Colegiului, dr. Mircea Frenţiu, prin şefa clasei.
Potrivit procurorilor, s-a organizat un flagrant iar eleva intermediară este cercetată pentru trafic de influenţă. În prezent, se desfăşoară cercetări pentru a se stabili dacă şi dirigintele clasei este implicat. Nu sunt dovezi că la directorul Colegiului ar fi ajuns vreo sumă de bani.
A fost recuperată suma de 3.600 de lei de la 12 elevi, din care 2.500 au fost daţi pentru protocol iar 1.100 pentru cadouri. (S.P.)