Tânăr din Blaj, a furat un câine din gospodăria unui… jandarm
Luni, 30 aprilie, în jurul orei 18.00, un bărbat a pătruns prin efracţie în curtea unui imobil din municipiul Blaj, a ademenit un câine rasa Caniche, l-a prins şi a părăsit în grabă locul faptei, fără să ştie că fusese văzut de proprietar. Acesta, un jandarm din cadrul Secţiei Blaj – a apelat la ajutorul colegilor aflaţi în serviciu după care, împreună, au plecat în urmărirea suspectului. În scurt timp, autorul furtului a fost prins, iar câinele a fost recuperat.
Autorul se numeşte Poina Marcel, de 24 de ani, domiciliat în Blaj. Pe numele acestuia au fost efectuate actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj. (C.T.)