Târgul de echipamente şi servicii complete ALEA 2012
În perioada 28 – 29 septembrie 2012, la Alba Iulia are loc cea de-a V-a ediţie a Târgului „ALEA 2012. Târg de echipamente şi servicii complete”. Expoziţia va fi amenajată la Alba Mall, în holul central şi pe galeriile adiacente.
În cadrul târgului va fi amenajat un stand dedicat inventatorilor, coordonat de Iustin Capră, unul dintre foştii colaboratori al lui Henri Coandă.
Începând cu această ediţie, salonul poartă numele de EcoInventica şi va reuni inventatori români care vor avea ocazia să îşi prezinte creaţiile axate pe eficienţa energetică şi alte domenii conexe domeniului energiei.
Printre tinerii invitatori se numără şi Corneliu Birtok – Băneasă (din Deva), autorul filtrului de aer Air By Corneliu, un filtru economic şi ecologic instalat pe autobuzele STP Alba.
Evenimentul este organizat, şi în acest an, de Agenţia Locală a Energiei Alba şi Consiliul Judeţean Alba.
Iulian Brok