Trei persoane au fost sancționate de jandarmi cu amenda pentru nepurtarea măștii de protecție după ce anterior au mai fost sancționate cu avertisment scris pentru aceeași fapta

19 octombrie 2020 19:090 comments

Jandarmeria Alba continuă acțiunile  executate pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus. În acest context, sâmbătă, 17 octombrie, echipajele de jandarmerie, alături de alte structuri și autorități, au acționat pe raza județului Alba. Pe timpul misiunilor executate în vederea verificării  respectării măsurilor impuse prin   Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi mai multe zone aglomerate, printre care parcuri, terase, mijloace de transport în comun și autogări. Au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție, respectiv 36 de avertismente scrise si 3 amenzi contravenționale în valoare totală de 1500 lei. Facem precizarea că persoanele sancționate cu amendă au mai fost sancționate anterior cu avertisment scris, tot pentru fapta de nepurtare a măștii de protecție.

 

Sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Alba, acțiunile vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora este unul preventiv și de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară. Pentru a evita creșterea numărului de infectări și a îmbolnăvirilor, facem apel la cetățeni sa respecte cu strictețe prevederile legale incidente și să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la Tel.Verde 0800 800 165.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com