Tudor Grindean este noul director al Direcţiei Generale Management Operaţional din MAI
După aproape un an de la plecarea din funcţia de şef al IPJ Alba, comisarul şef Tudor Grindean a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de director general al Direcţiei Generale Management Operaţional din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Decizia a fost luată luni, 18 iunie, prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus. Grindean îl înlocuieşte în funcţie pe chestorul Romanică Adrian, care a fost mutat în interesul serviciului la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
Comisarul şef Tudor Grindean a condus IPJ Alba în perioada 2005 – 2011. În martie 2011 a fost numit în funcţia de director de cabinet al şefului Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). În locul său, la conducerea IPJ Alba a venit chestorul principal Nicolae Căbulea, numit recent în funcţia de secretar de stat în MAI. La comanda IPJ Alba este împuternicit în prezent comisarul şef Laurenţiu Crişan.
Potrivit site-ului de internet al MAI, Direcţia Generală Management Operaţional este unitatea de specialitate a Aparatului Central al ministerului cu competenţă generală de coordonare, îndrumare şi control în următoarele domenii de activitate:
*organizare instituţională;
*planificarea reacţiilor pentru situaţii de criză şi standarde operaţionale;
*planificarea înzestrării, rechiziţiilor şi controlul armamentelor;
*planificare şi coordonare misiuni; analiză, sinteză, planificare activităţi şi programe; asigurarea secretariatului Grupului Interministerial Român pentru Managementul Integrat Frontierei de Stat. Sorin Poparadu