Un bărbat din Alba Iulia a vrut să-şi bată mama, dar nu-şi mai aminteşte motivul
Un echipaj de jandarmerie a intervenit miercuri, 5 iunie, pentru aplanarea unui conflict familial. Un bărbat a fost condus la spital.
Aflat într-un bloc de locuinţe situat pe strada Gladiolelor din municipiul Alba Iulia, la domiciliul părinţilor, G.D.G. ( 42 de ani ) şi-a înjurat mama şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Speriată că fiul ei îşi va pune în practică ameninţările, femeia a apelat 112 şi a solicitat ajutor. La faţa locului a intervenit de urgenţă un echipaj de jandarmerie care s-a interpus între cei doi şi a aplanat conflictul. Bărbatul nu a putut oferi o explicaţie pentru fapta sa deoarece se afla în avansată stare de ebrietate, era euforic, confuz şi incoerent în vorbire. Drept urmare, fost solicitat un echipaj de ambulanţă, care l-a condus la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Urmează ca verificarea împrejurărilor în care s-a produs fapta să fie reluate abia după ce starea fizică a acestuia revine la normalitate, iar dacă va fi găsit vinovat va fi sancţionat conform prevederilor legale.