UN CHEFLIU SCANDALAGIU
Venit de la o nuntă, un bărbat din Cugir a deranjat activitatea pieţei de alimente din localitate.
Un echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică format dintr-un poliţist şi un jandarm a acţionat de
urgenţă şi l-a sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1500 lei.
Personalul care administrează respectiva piaţă a solicitat ajutorul forţelor de ordine publică
deoarece duminică, 24 mai, în jurul orei 07.00, mai multe persoane ce păreau în stare de ebrietate se
manifestau foarte zgomotos şi îi deranjau pe ceilalţi clienţi. La sosirea unui echipaj mixt de ordine şi
siguranţă publică persoanele respective au spus că tocmai se întorseseră de la o nuntă şi s-au oprit
câteva minute pentru a cumpăra mici. Au înţeles că au încălcat normele de convieţuire socială
statuate de lege – fapt pentru care au fost sancţionate cu avertisment verbal – au încetat gălăgia şi au
plecat. Aflat în vădită stare de ebrietate, un bărbat din acel grup a refuzat să dea relaţii în vederea
stabilirii identităţii şi l-a înjurat şi jignit pe administratorul pieţei pe care l-a considerat principal
răspunzător de sosirea forţelor de ordine. Este vorba de un localnic, în vârstă de 28 de ani, iar pentru
calmarea acestuia a fost nevoie să fie imobilizat şi condus la sediul Poliţiei Oraşului Cugir. A fost
identificat ca fiind C.C.E. şi, pentru faptele săvârşite, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în
valoare de 1500 lei.