Un sebeșean și-a lovit cumnatul în gât cu o șurubelniță
Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată marți seara prin 112 cu privire la faptul că în curtea unei locuinţe situată pe strada Ştefan cel Mare din Sebeş, s-a produs un scandal.
Un echipaj de poliţie a intervenit imediat şi a aplanat conflictul iar din primele cercetări efectuate a rezultat că R.E., de 47 de ani, din Sebeş, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, l-a agresat pe cumnatul său, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din același municipiu, lovindu-l cu o şurubelniţă în zona gâtului.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, în prezent starea sa de sănătate fiind stabilă.
Cercetările sunt continuate în cauză, faţă de R.E. fiind întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de concluziile medico legale ce vor fi formulate de către medicul legist, să fie făcută încadrarea juridică finală a faptei.