VINE VALUL, IMI IA CALUL!

23 iunie 2020 10:392 comments

Sute de gospodării au fost inundate în ultimele ore, când mai multe persoane au fost evacuate din calea apelor. Cea mai gravă situație este în Vaslui, unde o femeie a murit luată de viitură, potrivit IGSU. De asemenea, mai multe drumuri naţionale din judeţe din Moldova și Transilvania sunt blocate, marţi, din cauza inundaţiilor, anunță Infotrafic. În județul Alba este afectat și traficul feroviar, fiind oprite cinci trenuri, după ce calea ferată a fost acoperită de apă.
Luni, ploile torențiale au provocat inundații în 19 județe – Arad, Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Mureș, Neamț, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. Cele mai afectate sunt județele Alba, Bihor, Caraș-Severin, Harghita, Mureș, Neamț și Suceava, conform IGSU.
Pompierii au scos apa din 171 case, 286 curți și 98 beciuri/subsoluri.
În Aiud, județul Alba, a fost nevoie de evacuarea unei familii din locuința inundată, unde trăiau doi adulți și un copil de 9 luni.
În localitatea Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, o femeie de 77 de ani a fost luată de viitură luni după-amiază. Ea a fost găsită decedată marți dimineață. “În această dimineață, la ora 09.50, persoana dată dispărută a fost găsită decedată în apa râului Elan”, a anunțat ISU Vaslui.
Totodată, în localitatea Oravița, județul Caraș-Severin, au fost evacuate trei persoane dintr-o anexă inundată din cauza precipitațiilor din ultima perioadă, care au dus scurgeri de pe versanți, torenți și pâraie.
În județul Bihor în localitățile Budoi, Voievozi și Cupăr au fost salvate din calea viiturii șase persoane, care nu au avut nevoie de îngriji medicale

Tags:

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com