Vinerea – Cugir: Festivalul National de Dansuri si Traditii Populare

18 august 2017 15:090 comments

Vineri, 18 august 2017, cugirenii sunt invitaţi pe Bulevardul Alexandru Sahia pentru o reîntâlnire cu muzica folclorică, cântecele și dansurile populare românești. Ansambluri din Bistrița, Gilău, Vaideeni și Vinerea vor oferi cugirenilor o paradă a portului popular, în avanpremiera Festivalului Național de Dansuri și Tradiții Populare, ediţia a VI-a, ce va avea loc în acest weekend, în Vinerea.

Cele patru ansambluri vor prezenta o mică parte din programul pe care l-au pregătit pentru publicul din zonă, iar pe parcursul festivalului, se vor alătura și ansamblurile din Şugag, Romos, Săliştea, Veţel, Cristian – judeţul Sibiu.

Pe scena festivalului vor urca artiști îndrăgiți, cum ar fi: Lele Crăciunescu, Mihai Petreuş, Ovidiu Homorodean, Robert Târnăveanu, Veta Biriş. Ca de obicei, organizatorii doresc să satisfacă și gustul pentru muzica usoară, astfel că vor concerta Mircea Rusu Band, Nightlosers, Grupul Aprentis, Milenium C, Amurg, Opt, Serenity, Black & White, StartDust.

În poiana cu Goruni din Vinerea, evenimentul va debuta ca în fiecare an cu jocurile sportive tradiționale, care îi vor pune fața în față pe membrii ansamblurilor în cadrul unor probe de îndemânare, forță şi iscusință.

Programul Festivalului:

Vineri, 18 august 2017 – Cugir

19.00 – Parada portului popular – (B-dul Alexandru Sahia)
Ateliere de dansuri (B-dul Alexandria Sahia)

Sâmbătă, 19 august 2017 – Poiana cu Goruni Vinerea

10.00 – Jocuri sportive tradiţionale
16.30 – Ateliere de dansuri
18.30 – Recital OVIDIU HOMORODEAN
Recital MIHAI PETREUŞ
Grupul Aprentis

20.00 – MIRCEA RUSU BAND
Trupa Millenium C
Trupele Amurg, Opt, Serenity, Black & White
Foc de tabără

Duminică, 20 august 2017 – Vinerea

11.00 – Parada Portului Popular

14.00 – Spectacol – Poiana cu Goruni
Ansamblurile Fluierașii din Şugag, Balada – Bistrița, Miorița Vaideeni – Vâlcea,
Plaiuri de munte Cristian – Sibiu, Fii Satului Romos – Hunedoara

Cununa moților Gilău – Cluj, Plăișorul Săliștea – Alba, Cununa Vețelului Veţel – Hunedoara, Câmpul Pâinii – Vinerea, Grupul vocal-folcloric Mlădiţe Cugirene

Soliştii: Robert Târnăveanu, Veta Biriş, Lele Crăciunescu

20.30 -Concert
Nightlosers
StarDust.

Tags:

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com