Vineri, 3 mai 2019, de la ora 18.00, reîncep la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina, spectacolele de reconstituire istorică antică prezentate de Garda Apulum

2 mai 2019 18:025 comments
 
 
   

 

Astfel, albaiulienii şi turiştii veniţi în Cetatea Alba Carolina au ocazia astfel să vadă, în fiecare vineri, deja celebrele prezentări de tehnică militară romană și dacică sau luptele de gladiatori. Toate acestea vor fi puse în scenă de  Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului și Ludus Apulensis, formații care compun Garda Apulum.

De precizat că trupele sunt alcătuite din voluntari albaiulieni, care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local.

Trupele au luat naștere în urma unor proiecte derulate de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, fiind coordonate de istoricii albaiulieni Liviu Zgârciu și Tudor Roșu.

Spectacolele sunt susținute de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și Asociației pentru Istorie Vie Alba Iulia.

 
 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com