Zeci de persoane au fost vaccinate în Ciugud prin două metode inedite: „Vaccinare la poarta ta” și „Șezătoare pentru vaccinare”
Zeci de locuitori din Comuna Ciugud au fost vaccinați, vineri, 14 mai 2021, în câteva ore, prin două metode inedite, testate în premieră la nivel național, respectiv „Vaccinare la poarta ta” și „Șezătoare pentru vaccinare”. Acțiunile au ca scop stimularea vaccinării din zona rurală prin oferirea posibilității cetățenilor de a se vaccina în propria gospodărie sau în puncte temporare amenajate cât mai aproape de casele lor.
Campania a fost derulată în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Alba, care a asigurat dozele de vaccin și o parte din personalul medical, echipele de vaccinare fiind suplimentate cu medicii și asistenții de familie din Ciugud.
„Direcția de Sănătate Publică Alba salută și susține inițiativa Primăriei Ciugud de a veni în întâmpinarea locuitorilor comunei, în special a celor vârstnici, în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19, prin crearea acestei acțiuni inedite – „Vaccinarea la poarta ta”. Este primul maraton de vaccinare gen door-to-door organizat în mediul rural din județ și ne dorim ca și alte comunități rurale să aibă astfel de inițiative pentru care ne arătăm toată deschiderea”, a spus Alexandru Sinea, directorul executiv al DSP Alba.
„„Vaccinare la poarta ta” și „Șezătoare pentru vaccinare” sunt două acțiuni prin care am încercat să aducem vaccinarea cât mai aproape de cetățenii Comunei Ciugud. Ne bucură deschiderea de care s-au bucurat în rândul cetățenilor noștri aceste acțiuni pilot și sperăm să existe cât mai multe inițiative de acest fel, care să stimuleze vaccinarea în mediul rural. Să nu uităm că 45 % din populația României trăiește în mediul rural și aici există cele mai mari provocări pentru campania națională de vaccinare. Cred că este și de datoria noastră, a primarilor și autorităților locale, să sprijinim campania de vaccinare, aceasta fiind soluția pentru a reveni la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții și pentru a învinge pandemia”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.
Comuna Ciugud derulează, de vineri până duminică, o amplă campanie de vaccinare a populației prin care testează, în premieră națională, două acțiuni inedite pentru stimularea vaccinării în mediul rural: „Vaccinare la poarta ta” și „Șezătoare pentru vaccinare”. Derulate în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Alba, acțiunile au ca scop aducerea vaccinării cât mai aproape de cetățeni, astfel încât să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la centrele fixe de vaccinare din municipiul Alba Iulia.
„Vaccinare la poarta ta” va însemna organizarea unor echipe mobile de vaccinare, care se vor deplasa la poarta cetățenilor care s-au programat anterior pentru vaccinare. Astfel, orice persoană, cu vârsta peste 18 ani, s-a putut programa on-line, telefonic sau prin sms, în perioada 4 – 12 mai 2021, pentru a primi prima doză de vaccin BioNTech/ Pfizer.
„Șezătoare pentru vaccinare” este cea de-a doua formă de vaccinare testată pilot în comuna Ciugud și presupune organizarea unor puncte temporare de vaccinare în curtea unor localnici. Aici, în condiții de distanțare și cu respectarea normelor impuse de pandemie, se vor aduna mai mulți vecini de pe o stradă și vor fi vaccinați de echipele mobile, astfel încât să se reducă timpul necesar vaccinării și monitorizării persoanelor vaccinate.
Ambele acțiuni pilot vor fi testate la Ciugud, iar dacă eficiența lor va fi dovedită vor fi recomandate pentru a fi organizate și în alte comunități rurale.
În paralel, Ciugudul continuă și campania de informare „#VACCIN cu informații oficiale” prin care oferă informații utile despre vaccinarea națională împotriva COVID – 19. Pe site-ul administrației locale sunt oferite prospectele oficiale ale vaccinurilor, detalii privind programarea națională, răspunsuri la întrebări, raportări, dar și alte informații provenite din surse oficiale, respectiv instituțiile care gestionează domeniul sănătății și vaccinarea.
Fotografii din timpul vaccinării puteți descărca accesând linkul următor: